Șase grădinițe din Sectorul 2 vor fi deschise și în vacanța de vară
0Șase grădinițe din Sectorul 2 al Capitalei vor fi deschise în vacanța de vară, pentru a ajuta părinii care nu au cu cine să își lase copiii. Sunt disponile peste 1.000 de locuri, anunță primăria.

„Am ţinut cont de numeroasele solicitări venite din partea părinților care nu au cu cine să-şi lase copiii mici acasă în timpul vacanței de vară şi am suplimentat numărul de locuri. Așadar, anul acesta, 1.030 de copii din Sectorul 2 îşi vor petrece vacanţa mare desfăşurând activităţi educative, sportive sau recreative. Proiectul „Grădiniţa din vacanţa mare" pentru lunile iulie - august 2023 a fost aprobat în ultima şedinţă a Consiliului Local Sector 2 și va fi finanțat din bugetul local”, se arată într-o postare pe Facebook.
Grădinițele deschise
Perioada 3-31 iulie 2023
- Grădiniţa nr. 137, Str. Plumbuita nr. 5 - 170 de copii în 9 grupe.
- Grădiniţa Castel, Bulevardul Pierre de Coubertin nr. 1 - 160 de copii în 8 grupe.
- Grădinița Clopoţel, Str. Dridu Georgescu nr. 2 - 180 de copii în 9 grupe.
- Grădiniţa nr. 189 - Creşa Ciobănaşului, Str. Ciobănaşului nr. 23 - 200 de copii în 10 grupe.
Perioada 1-25 august 2023
Grădiniţa nr. 280, Str. Delfinului nr. 4 - 160 de copii în 8 grupe.
Grădinița Albinuţa, Str. Dinu Lipatti nr. 1 - 160 de copii în 8 grupe.
Programul de funcţionare al grădiniţelor de vară va fi între orele 7:00-17:30.
Condiţii obligatorii pentru înscriere
- Copilul să fi fost înscris la o grădiniţă de stat din Sectorul 2 în anul şcolar 2022 - 2023.
- Părinţii sau reprezentanţii legali să fie salariaţi, prezenţi fizic la locul de muncă pe perioada lunilor iulie - august 2023.