Restricții de trafic în zona Pasajului Unirii
0Traficul rutier va fi restricționat, începând de astăzi, de la ora 09:30, pe banda I a Bd. I.C. Brătianu, după intersecția cu Bd. Corneliu Coposu, pe sensul de mers către Piața Universității. Brigada Rutieră anunță că restricțiile vin în contextul „reabilitării sistemului de colectare și evacuare a apei meteorice de pe suprafața pasajului rutier Piața Unirii”.

Traficul rutier este restricționat în zona Pasajului Unirii / Foto: Arhivă / Facebook
Având în vedere aceste aspecte, Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri.