Primăria Capitalei vrea să modernizeze şi să consolideze Podul Mihai Bravu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Municipiului Bucureşti vrea să modernizeze şi să consolideze Podului Mihai Bravu peste râul Dâmboviţa. Proiectul de hotărâre va fi supus vineri votului consilierilor generali, iar dacă acesta va fi aprobat, întreaga investiţie se va ridica la suma de circa 5,39 de milioane de euro.

Potrivit proiectului de hotărâre, Podul Mihai Bravu, aflat la intersecţia dintre Splaiul Unirii şi Şoseaua Mihai Bravu, ar urma să fie consolidate şi modernizat, întreaga investiţie ridicându-se la 24.102.450 de lei, echivalentul a circa 5,39 de milioane de euro.

„Podul existent este o lucrare construită în anul 1987, având 26 de ani de exploatare, care asigură în prezent circulaţia tramvaiului, circulaţia rutieră şi două trotuare pietonale. Asupra lucrării existente nu s-au efectuat reparaţii majore, operand-se unele intervenţii cu ocazia modernizării liniei de tramvai pe pod“, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Totodată, în document se precizează că modificarea condiţiilor de trafic impune, pentru respectarea normelor privind siguranţa rutieră în intersecţii, introducerea unor benzi suplimentare de circulaţie rutieră care se vor realiza prin supralărgirea podului şi dezafectarea circulaţiei pietonale de pe pod care va fi redirecţionată pe două pasarele independente. Aici urmează să fie amenajate şi zone destinate bicicliştilor.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite