Plagiatul lui Ponta îl poate trimite la închisoare? Eugen Vasiliu: "Pagiatul se pedepseşte penal"

0
0

Fostul director adjunct al Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), Eugen Vasiliu a declarat într-o intervenţie televizată că premierul Victor Ponta poate fi cercetat penal de către Parchet, după ce a fost demonstrat că lucrarea sa de doctorat este un plagiat.

Conform declaraţiei lui Eugen Vasiliu de la postul de ştiri Digi 24, verdictul dat de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti, potrivit căruia lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta conţine elemente de plagiat, îi poate adduce acestuia un dosar penal conform articolului 41 din Legea Drepturilor de Autor. Potrivit acestui articol din legislaţia în vigoare, plagiatul este o infracţiune ce poate atrage de la sine cercetarea penală.

Potrivit site-ului de ştiri ziare.ro, fostul adjunct al ORDA a explicat că, "în ordine logică şi juridică", această Comisie de Etică a Universităţii Bucureşti era prima care trebuia să se pronunţe, urmând ca decizia ei să ajungă la Ministerul Educaţiei, dar şi la Parchet, "care are de făcut o cercetare potrivit art. 41 din Legea Drepturilor de autor.

Vasiliu a mai precizat şi că Parchetul este în măsură să se autosesizeze în acest caz. Conform procedurilor în vigoare  ORDA are obligaţia să întocmească un document după o constatare tehnico – ştiinţifică, procedură asemănătoare cu cea pentru compoziţiile musicale unde este necesară opinia Uniunii Muzicologilor.

"Se dă forma juridică corespunzătoare şi se trimite la Parchet pentru cercetare penală, nu pentru urmărire penală, pentru că s-ar putea să dispună neînceperea urmăririi penale” a declarat acesta.

În ceea ce priveşte sancţiunea pe care o poate atrage gestul lui Ponta, Vasiliu a declarat că "Dacă e constatat că e plagiat, cazul ajunge în instanţă. Pedeapsa care poate fi aplicată variază între amendă penală şi închisoare, judecatorii au o plaja mare de ales". 

București


Ultimele știri
Cele mai citite