Peste 2.000 de elevi din ţară, înscrişi la admiterea în liceele bucureştene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.000 de elevi din ţară, majoritatea cu medii între 7 şi 7,50, s-au înscris, joi şi vineri, la admiterea în liceele Capitalei, a declarat, preşedintele Comisiei municipale de admitere, Ştefan Pacearcă.

"Cei mai mulţi dintre candidaţi provin din judeţul Ilfov. În general, mediile de admitere sunt mai slabe decât cele de anul trecut, însă avem un elev cu 10 şi câţiva cu 9,90", a mai spus Pacearcă, citat de Mediafax.

Înscrierile, care se desfăşoară într-un centru special amenajat la Şcoala nr. 1 "Sf. Voievozi" din sectorul 1, continuă până duminică inclusiv. Sâmbătă şi duminică, înscrierile se fac între orele 9.00 şi 16.00.

Comisia municipală a anunţat că, pentru optimizarea activităţii de organizare a admiterii celor care provin din alte judeţe, candidaţii se vor prezenta la centrul special de înscriere cu fişa de înscriere eliberată de unitatea şcolară absolvită de candidat, care va avea număr de înregistrare şi ştampilă, buletin de identitate sau carte de identitate (original şi copie xerox), număr de telefon pentru eventuale comunicări. Candidaţii vor fi însoţiţi, la înscriere, de părinte sau de tutore.

Astfel, opţiunile din fişele de înscriere ale candidaţilor din alte judeţe vor fi completate la centrul special de înscriere, nu la şcoala de provenienţă, potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

În vederea completării opţiunilor pentru unităţile de învăţământ din Bucureşti, candidaţii beneficiază la centrul special de înscriere de la Şcoala "Sf. Voievozi" de prezenţa unui profesor consilier şi au la dispoziţie, pentru consultare, broşura "Admiterea în clasa a IX-a învăţământ preuniversitar de stat 2012-2013".

Sâmbătă, duminică şi luni va avea loc verificarea fişelor editate pe calculator.

La nivel naţional, peste 160.000 de elevi sunt aşteptaţi să se înscrie la admiterea în liceu, prima etapă de repartizare computerizată urmând să aibă loc în 14 iulie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite