O vulpe, surprinsă din nou pe străzile Capitalei. Animalul a fost filmat plimbându-se prin centrul Bucureștiului | adevarul.ro

Video O vulpe, surprinsă din nou pe străzile Capitalei. Animalul a fost filmat plimbându-se prin centrul Bucureștiului

Publicat:
0
1 live

Apariție neașteptată în centrul Bucureștiului, unde o vulpe a fost surprinsă în timp ce se plimba pe străzi. Animalul sălbatic a fost filmat în timp ce mergea pe trotuare, cel mai probabil în căutare de hrană.

O vulpe a fost surprinsă în timp ce se plimba pe străzi.
O vulpe a fost surprinsă în timp ce se plimba pe străzi. Foto: captură video Digi24

Filmarea a fost trimisă de un telespectator către Digi24. Nu este pentru prima dată când o vulpe este văzută în zone aglomerate din București.

O vulpe a ajuns în Centrul Vechi

În septembrie 2026, o vulpe a fost observată inițial în apropierea Tribunalului București și apoi a ajuns în Centrul Vechi, unde a fost surprinsă alergând printre mesele și scaunele teraselor.

La un moment dat, vulpea a intrat chiar într-un restaurant, iar un chelner a încercat să o scoată din local, alergând după aceasta. Imaginile au fost filmate de martori și distribuite ulterior pe rețelele de socializare.

Vulpi surprinse și în alte zone din București

Aparițiile animalelor sălbatice în Capitală nu sunt izolate. Mai multe vulpi au fost observate recent și în Sectorul 6, în zona parcului Lacul Morii.

Prezența unui animal sălbatic în zonele intens circulate poate reprezenta un risc atât pentru oameni, cât și pentru animal. În astfel de situații, oamenii sunt sfătuiți să păstreze distanța și să nu încerce să îl hrănească, să îl prindă sau să îl urmărească.

Intervenția trebuie lăsată în seama autorităților sau a echipelor specializate.

Top articole

Partenerii noștri