“Jocurile Olimpice” vin în Ferentari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasada Marii Britanii la Bucureşti organizează astăzi în cartierul din sectorul 5, Ferentari, o serie de concursuri sportive. Printre cei prezenţi la eveniment se vor afla primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, muzicianul Marian Drăghici şi actorul Sorin Sandu.

Centrul de Politici pentru Etnia Rromă şi Minorităţi va marca prin acest eveniment din Ferentari un an până la începerea Jocurilor Olimpice care vor avea loc la Londra, în 2012.

Astfel, instituţiile implice vor susţine Primăria Sectorului 5 pentru a fi gazda unor competiţii dedicate sportului şi culturii într-o zonă defavorizată precum Ferentariul.

Potrivit Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, aproximativ 600 de persoane, copii şi adulţi, sunt aşteptaţi să participe la jocurile demonstrative şi la competiţiile din basket, fotbal, scrimă şi box. Acestea vor avea loc pe Aleea Livezilor, strada fiind închisă traficului rutier între orele 10.00 şi 13.00. De asemenea, “Jocurile Olimpice din Ferentari” se vor desfăşura şi în sala de sport a Şcolii nr. 136, situată pe Prelungirea Ferentari nr. 68.

Copiii care merg la Clubul de Educaţie Alternativă vor juca o piesă regizată de actorul de etnie rromă, Sorin Sandu, apoi vor face o demonstraţie de street-dance coprodusă de Trouble Crew, iar, la final, vor participa la un workshop de improvizaţii musicale alături de Damian Draghici, celebrul interpret şi câştigător al premiului Grammy în 2006.

Cei interesaţi pot veni astăzi în Ferentari să înceapă să înveţe şi limba engleză. 

“Jocurile Olimpice vin în Ferentari” este un eveniment susţinut de Comitetul Român Olimpic şi de federaţiile de baschet, fotbal, scrimă şi de box. Primarul Sectorului 5 şi vedete autohtone din sport, precum Laura Badea, Violeta Beclea şi Ionela Ţârlea vor fi şi ele prezente. 

“Prin Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, vom încerca să atingem inimile tinerilor de peste tot şi să-i conectăm la energia evenimentului, astfel încât oamenii să simtă nevoia de a duce o viaţă activă. <Sport pentru toţi>, motto-ul Jocurilor Olimpice, este readus la viaţă în Londra, aşa cum se va întâmpla şi aici, într-unul dintre cele mai sărace cartiere din Bucureşti”, a declarat ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite