Incendiu uriaş la un centru comercial din Bucureşti. O parte din acoperiş s-a prăbuşit FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu la un centru comercial din Bucureşti
Incendiu la un centru comercial din Bucureşti

Un incendiu puternic a cuprins magazinul Prosper de pe Calea 13 Septembrie din Sectorul 5, al Capitalei. Pompierii spun că sunt degajări mari de fum din cauza vântului şi cer populaţiei din zonă să închidă geamurile. Traficul a fost blocat în zonă.

UPDATE 18.20 Potrivit datelor din teren, incendiul a fost localizat şi până acum nu sunt înregistrate victime, a precizat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. 

Directorul ANM a confirmat că viteza vântului este în diminuare, „ceea ce va face ca norul de fum să se disperseze”. 

„Aceasta însemnând posibilitatea ca, mai ales că incendiul a fost localizat, să nu avem o extindere în următoarele ore şi luând în considerare şi conexiunea cu condiţiile meteorologice care ar fi putut să favorizeze”, a mai precizat directorul ANM. 

GALERIE FOTO

UPDATE 18.10 La faţa locului sunt în acest moment 27 de autospeciale de stingere, 6 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare şi 8 ambulanţe.

UPDATE 17.30 La faţa locului au fost trimise două autospeciale SMURD. Pompierii acţionează cu 11 autospeciale de stingere şi 4 autoscări. În acelaşi timp sunt evacuate toate persoanele aflate în magazin.

Din primele informaţii incendiul ar fi izbucnit la acoperişul mall-ului.

„incendiul se manifestă pe aproximativ 800 mp, nu sunt raportate victime. Flacarile se manifestă şi pe fatada magazinului. Sunt degajari mari de fum influentate de vant, motiv pentru care solicitam inchiderea ferestrelor pentru toate locuintele din zona”, spun salvatorii.

Incendiu in Bucuresti

Autorităţile au dat mesaj de alertă şi pe RO ALERT

„Alertă Extremă. Incendiu major produs pe Calea 13 Septembrie la Complexul PROSPER. Ocoliţi zona. Eliberaţi căile de comunicaţii pentru a facilita accesul structurilor de intervenţie. Dacă sunteţi în apropiere, evacuaţi zona. Luaţi măsuri de adăpostire şi autoprotecţie. Accesaţi canalele media şi aplicaţiiile din mediul on-line ale DSU şi IGSU pentru mai multe informaţii şi actualizări despre eveniment”, avertizează salvatorii.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite