FOTO Este gata prima intersecţie de pe Magistrala 5 de metrou, la Academia Militară - Orizont
0Prima intersecţie de pe Magistrala 5 de metrou, Academia Militară - Orizont, cu tunel dublu finalizat, este gata de la începutul lunii ianuarie, spun reprezentanţii Metrorex.
Lucrările la intersecţia Academia Militară - Orizont au fost terminate pe 8 ianuarie, atunci când „cârtiţa“ Filofteia a terminat execuţia tunelului cuprins între aceste două staţii.
Metroul din Drumul Taberei, visul unui cartier
Utilajul „Sfânta Filofteia“ a început execuţia tunelului dintre staţia Academia Militară către Orizont, pe firul doi, pe 21 octombrie.
Lucrările la tronsonul de metrou Drumul Taberei – Eroilor, Magistrala 5, au început efectiv în noiembrie 2011 şi urmează să fie gata în al doilea semetru din 2016.
Tronsonul ce va lega Drumul Taberei de centrul Capitalei va avea o lungime de 6,2 kilometri şi va număra zece staţii, iar costurile lucrărilor se ridică la aproximativ 260 milioane de euro, având ca sursă de finanţare un credit exern BEI (Banca Europeană de Investiţii) şi bugetul de stat. Potrivit planurilor Metrorex de extindere a reţelei de transport subteran, în 2030, în Bucureşti ar trebui să existe şapte magistrale şi aproape 100 de staţii de metrou.
Pe aceeaşi temă:
FOTO Cum arată primele tuneluri ale metroului din Drumul Taberei