FOTO Cum sunt ţinuţi maidanezii din adăpostul de la Mihăileşti: municipalitatea a plătit firmelor private de hingheri peste un miliard de lei
0La câţiva kilometri de Capitală, în judeţul Giurgiu, se află cel mai mare adăpost canin al municipalităţii, cel de la Mihăileşti. În jur de 700 de animale sunt închise în cuşti metalice, aşteptând să fie adoptate sau, potrivit noii legi, eutanasiate. Până în acest moment, municipalitatea a plătit un miliard şapte sute de lei firmelor private care se ocupă de capturarea maidanezilor.
În jurul orei 11.00, la intrarea adăpostului din Mihăileşti sunt doar câteva persoane care aşteaptă să adopte şi să plece acasă cu un animal.
În interiorul adăpostului, un miros puternic de fecale stăpâneşte prima hală din adăpost, acolo sunt aşezate pe cinci şiruri 117 cuşti. Unele adăpostesc câte două animale, în timp ce altele s-au transformat în locuinţa unui singur maidanez. Un angajat care se ocupă de salubriazare împrăştie mizeria cu apă.
Lătratul şi tremuratul
Fiecare cuşcă are un pod lemn pe care animalele se pot odihni, iar în colţurile scândurilor, pe jos, se găsesc două recipiente: unul pentru mâncare şi unul pentru apă.
Câini albi, negri, mici sau mari cerşesc milă de la angajaţii adăpostului şi de la oamenii care vin să-i adopte. În timp ce unele animele încep să latre, altele tremură pe podelele din lemn şi privesc cu ochii mari şi speriaţi către vizitatori.
O roabă dusă de un angajat al adăpostului îşi face loc printre cuştile cu gratii de metal, iar un câine anesteziat este aşezat, alături de un „coleg“, pe un pod de lemn. Un alt angajat îmbrăcat într-un halat alb, cu o seringă şi o sticluţă plină cu anestezic, explică clar: „L-am sterilizat, iar acum se află sub anestezie. Probabil o să dureze câteva ore până când îşi va reveni“.
Colegul său intră într-o cuşcă vecină, imobilizează un alt câine, care primeşte o doză de anestezic şi este pregătit pentru sterilizare.
„Vânătorul de lei“, abandonat la Mihăileşti
Cea de-a doua încăpere a adăpostului se asemănă cu prima hală, cuştile sunt la fel de numeroase, circa 112, iar animalele latră disperate cocoţate pe bucăţile din lemn din interiorul „locuinţelor“. Zgomotul este atât de puternic încât nu poţi înţelege ce se vorbeşte în jurul tău, iar animalele care „nu protestează“ privesc din spatele cuştilor de fier.
În cea de-a treia încăpere, una mult mai mică, în ultima cuşcă a primul şir stă unul dintre cele mai frumoase exemplare din adăpost, un Rhodesian Ridgeback. Mai exact, un câine de rasă care a fost abandonat de stăpânii săi pentru că era foarte agresiv şi i-a muşcat, după cum povestesc angajaţii adăpostului.
A ajuns la Mihăileşti, a fost adoptat şi povestea câinelui părea să se încheie cu bine în sânul unei familii, dar lucrurile n-au fost chiar aşa. După o scurtă perioadă, câinele a fost readus în adăpost din acelaşi motiv: şi-a atacat stăpânii, iar acum aşteaptă din spatele fiarelor să fie adoptat sau eutanasiat.
Dresorul Darie Florin explică că Rhodesian-ul Ridgeback este un câine originar din Zimbabwe şi a fost supranumit vânătorul de lei. „La origine, acest câine de teritoriu apăra turmele de animalele prădătoare care existau în diferite zone: leii spre exemplu“, după cum preciează dresorul.
La prima vedere, câinele nu pare agresiv, ci dornic să se joace şi să-şi facă prieteni. „E doar o impresie“, după cum spun angajaţii padocului.
Zgomotul şi mirosul din adăpost se împrăştie brusc, odată cu uşa albatră din fier care se deschide către o ultimă încăpere a bazei canine din Mihăileşti. Una în aer liber, în care sunt amenajate mai multe cuşti în care câini capturaţi de hingherii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) se odihnesc sub coteţe de lemn. Fiecare cuşcă metalică are deasupra un plafon impermeabil, iar odată cu venirea iernii animalele vor fi mutate în interiorul adăpostului. „Nu le e frig, nu-i plouă aici. Când dă zăpada şi frigul îi mutăm“, spune un îngrijitor.
Cât a plătit muncipalitatea firmelor private de hingheri
La jumătatea lunii septembrie, Primăria Capitalei anunţa că a intensificat programul de prindere a maidanezilor de pe străzile Capitalei, iar firmele private care au câştigat licitaţia organizată, pentru externalizarea serviciilor, vor obţine 219 lei pentru fiecare câine prins.
Acum, la aproape două luni, Răzvan Băncescu, coordonatorul de proiect al ASPA a declarat, pentru „Adevărul“, că municipalitatea a plătit un miliard şapte sute de lei vechi (170.000 de lei) firmelor private care acţionează pe teren alături de hingherii municipalităţii.
În ceea ce priveşte întreţinerea unui singur animal care se află în adăpostul din Mihăileşti, Băncescu spune că preţul zilnic se ridică la 9,8 lei, incluzând mai multe lucruri, printre care şi hrana. „Câinii sunt hrăniţi de două ori pe zi cu mâncare specială pentru ei: boabe“, a încheiat coordonatorul ASPA.
În prezent, adăpostul găzduieşte aproape 700 de animale, iar bucureştenii nu se înghesuie să adopte animale.
Pe aceeaşi temă: