Ce facem în Bucureşti de 1 Mai. Târguri culinare pentru a sărbători Ziua Muncii: de la mici, la paella cu fructe de mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mici boiereşti, pastramă, peşte la grătar, dar şi varză călită şi sarmale sunt doar câteva din bunătăţile care pot fi gustate la târgurile din Bucureşti, pentru a serba cum se cuvine Ziua Internaţională a Muncii.

Târgurile sunt deschise începând cu data de 28 aprilie, până la 1 mai inclusiv, în trei parcuri din Bucureşti:

În Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR- intrarea de la Biserică Maramureşeană) pot fi gustaţi „Micii boiereşti”, făcuţi după o reţetă specială. Grataragii sunt pregătiţi să spună care este secretul celor mai buni mititei. Pastrama, ceafă de porc şi frigăruile vor fi şi ele puse pe grătar. Amatorii de peşte vor avea de unde alege: scrumbie de Dunăre, biban de mare, cotlet de somon şi păstrăv pe pat de orez cu legume. „Berea va fi la discreţie pentru cei care vin la târg”, susţin organizatorii.  Din meniu nu lipsesc bunătăţile la ceaun, precum varză călită cu mămăliguţă.  

În Parcul Plumbuita, grataragii vor pregăti mii de mititei proaspeţi, cârnaţi şi frigărui. Pentru cei care vor alte bunătăţi decât cele pe grătar, maramureşencele au pregătit sarmale cu mămăliguţă. Pe scena din parc se va cântă muzică uşoară internaţională, dar şi muzică populară, invitat special fiind interpretă Rodica Creţu. 

Nu în cele din urmă, pentru persoanele care doresc să mănânce ceva special în această minivacanţă de 1 Mai s-a pregătit paella cu fructe de mare. Se întâmplă în Parcul Kiseleff, unde organizatorii vor aduce o serie de preparate spaniole: bocadillo, sandwich cu multă carne făcută la plită, sandwich cu jamon serrano, chipsuri din somon cu sos 1.000 de insule, dar şi hamsii prăjite şi şprot prăjit. Bineînţeles, nu va lipsi sangria, băutură specific spaniolă. La târgul din Parcul Kiseleff vor fi servite şi plăcinte de toate felurile, dar şi clătite proaspete cu dulceaţă şi ciocolată. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite