Bucureștiul devine, timp de o săptămână, capitala mondială a istoriei religiilor. Vin peste 500 de cercetători din 57 de țări
Bucureștiul va găzdui, în perioada 20-25 septembrie, congresul internațional Religions 360°, eveniment care reunește sute de cercetători, profesori și specialiști în istoria religiilor din Europa, America de Nord, Asia și Australia. Manifestarea reprezintă cea de-a 22-a Conferință a European Association for the Study of Religions (EASR) și, totodată, conferința regională a International Association for the History of Religions (IAHR).

Organizat de Societatea pentru Istoria Religiilor și Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române, congresul Religions 360° va aduce la București participanți din 57 de țări, 227 de orașe și 315 instituții academice de pe șase continente.
Ceremonia de deschidere va avea loc la Ateneul Român, iar sesiunile științifice se vor desfășura ulterior la Universitatea din București, iar o parte dintre evenimente vor fi transmise online.
De la religiile Antichității la inteligența artificială și războiul din Ucraina
Programul congresului acoperă o gamă extrem de largă de teme, de la studiul civilizațiilor din India, Mesopotamia, Grecia și Roma antică până la provocările contemporane generate de războiul din Ucraina și dezvoltarea inteligenței artificiale.
Participanții vor analiza atât evoluția marilor tradiții religioase de-a lungul istoriei, cât și impactul noilor tehnologii și al schimbărilor geopolitice asupra fenomenului religios.
Unul dintre punctele de interes ale reuniunii îl constituie panelul dedicat studiului esoterismului occidental, organizat la două decenii după primul eveniment de acest tip desfășurat la București, în cadrul unui congres european, potrivit TVR Info.
Nume importante din universități de prestigiu
Printre principalii invitați se numără cercetători de la universități din Statele Unite, Australia, Elveția și Norvegia, dar și specialiști recunoscuți din Stockholm, Amsterdam, Oxford, Paris, Tokyo, Bergen, Geneva sau Delhi.
Istoricul Yuval Harari prezice că o nouă Biblie va fi scrisă de inteligența artificială: „Poate crea noi idei“ VIDEOOrganizatorii consideră că prezența acestora confirmă poziționarea Bucureștiului pe harta marilor reuniuni academice internaționale dedicate studiului religiilor.
Lansări de carte și edituri academice de prestigiu
Pe lângă conferințe și dezbateri, congresul va include lansări și prezentări ale unor volume academice recente din domeniul istoriei religiilor, budismului, studiilor asupra sacrificiului și maternității în context religios.
La eveniment vor participa și edituri internaționale de referință, precum Brill, Bloomsbury, Springer/Palgrave, Equinox sau Kohlhammer.
Trei decenii de dezvoltare a studiului religiilor în România
Ediția din acest an are și o puternică semnificație simbolică. În 2026 se împlinesc 30 de ani de la apariția primei asociații profesionale dedicate istoriei religiilor din România.
Istoricul Eugen Ciurtin subliniază că momentul marchează trei decenii de integrare a cercetării românești în marile rețele academice internaționale.
„Chiar pe 25 august 2026 se împlinesc 30 de ani de la începuturile primei asociații profesionale pentru istoria religiilor din România”, a declarat acesta.
Potrivit lui Eugen Ciurtin, Bucureștiul are o legătură specială cu această disciplină academică, fiind orașul în care au trăit și activat personalități precum Mircea Eliade, Arion Roșu și Andrei Oișteanu.
„Nu întâmplător, cea mai mare parte a activității asociației devenite Societatea pentru Istoria Religiilor, organizator principal al Congresului mondial din 2026, este legată direct de cel mai dens spațiu istorico-religios din România: cartierul locuit de mai mulți savanți istorici ai religiilor și indianiști, de la Mircea Eliade și Arion Roșu la Andrei Oișteanu, foarte aproape de străzile lui Moses Gaster și Constantin Georgian”, a explicat Eugen Ciurtin.
Acesta consideră că organizarea congresului confirmă integrarea Capitalei în circuitul marilor reuniuni academice europene.
„Împrejur încă subzistă clădirile Bucureștilor contemporane cu primul congres mondial de orientalistică, desfășurat la Paris în 1873, cu prima catedră universitară de profil, inaugurată la Geneva în 1874, și cu primul congres mondial de istoria religiilor, organizat la Paris în 1900. Bucureștiul, în 2026, aparține acestei dinamici a Europei”, a declarat istoricul religiilor.




















































