Bucureşti: Comisarului Ciocan îi mai lipseşte elicopterul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei schimbă vehiculele în funcţie de sezon. Christian Ciocan deţine patru vehicule cu care se deplasează la întâlnirile cu presa. Asta însă nu-i de ajuns, el urmând să-şi doteze „garajul“ şi cu un elicopter.

CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO

De două zile, în curtea Poliţiei Capitalei este parcat un SUV militar, de culoare kaki. „Este singurul autovehicul de acest fel din România şi voi merge la toate acţiunile cu el. L-am adus miercuri din showroom-ul Mercedes-Benz“, a declarat pentru „Adevărul de Seară“, Christian Ciocan.

A parcurs deja 110 kilometri cu noua „jucărie“ şi se mândreşte cu faptul că nu este claxonat în trafic. „N-am depăşit 40 de kilometri în trafic şi toţi mă lasă să trec. Sunt foarte prudent şi nu am probleme, asta pentru că nu are nimeni o astfel de maşină la noi şi toţi se uită încurcaţi“, se laudă el.

Bucureştenii nu trebuie să-şi facă iluzii că vor putea avea un astfel de jeep pentru că SUV-ul este unul special, creat pentru uz militar şi nu se comercializează către persoanele fizice, asigură purtătorul de cuvânt. Fiţoşii vor fi dezamăgiţi să afle că la bordul maşinii de teren nu este nimic senzaţional, scaunele fiind din vinilin, iar singurul accesoriu este un extinctor.

La vânătoare de infractori în elicopter
Deocamdată, locuitorii Capitalei văd în trafic o maşină unicat, care va fi „branduită“ în curând cu însemnele Poliţiei Capitalei. „Când e cald îi pot scoate uşile şi prelata care o acoperă şi rămâne decapotabilă“, spune încântat Ciocan.

Însă puterea vehiculului stă în motorul turbodiesel de 2,8 litri, o cutie automată în cinci trepte şi 177 CP. Jeepul poate urca în pante cu înclinaţie de 60 de grade. De asemenea, este prevăzut în partea din spate cu cârlige de ancorare pentru a fi ridicat cu elicopterul şi transportat în locuri greu accesibile. „Va fi mult mai eficient să căutăm copii pierduţi sau infractori în acest mod“, mai spune proprietarul.

Spatele autovehiculului este atât de spaţios încât vor avea loc cel puţin cinci camere de filmat ale televiziunilor care-l vor însoţi pe oficial la evenimente şi întâlniri.

Vrea serviciu de presă ca al NATO
Odată la trei luni, comisarul schimbă vehiculele de serviciu înainte ca alţii să se obişnuiască cu tabieturile motorului. „Spyder-ul îl înapoiez firmei producătoare, iar cu acest 4x4 voi circula doar trei luni. După această perioadă se întoarce la Mercedes, fiind achiziţionată prin contract de comodat“, precizează Ciocan, care e de părere că Poliţia trebuie să fie dotată cu ce e mai bun pe piaţă.

Totodată, motocicleta Jinlun va fi scoasă din curtea Poliţiei numai vara, iar Loganul va circula ori de câte ori Serviciul de Presă al Poliţiei Capitalei are nevoie. Christian Ciocan vrea să schimbe cu timpul şi titulatura de Serviciu de Presă cu cel de „Diplomaţie publică“, aşa cum are Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Motocicleta Jinlun
Viteza - 45 kilometri pe oră
Capacitate – 18 cai putere
Preţ – 1.500 de euro

Dacia Logan

Viteză – 180 kilometri pe oră
Capacitate – 85 cai putere
Preţ – 5.000 de euro

Triciclu
Viteză – 200 kilometri pe oră
Capacitate – 106 cai putere
Preţ – 15.000 de euro

Jeep J8
Viteză – atinge 100 kilometri pe oră în 8 secunde
Capacitate – 177 cai putere
Preţ – 21.860 de euro

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite