Bilanţul furtunii care a măturat Capitala: 11 copaci căzuţi şi cinci maşini avariate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi pomi au fost dobârţi de vânt în Capitală FOTO Adevărul
Mai mulţi pomi au fost dobârţi de vânt în Capitală FOTO Adevărul

Miercuri, după furtuna din Capitală, mai mulţi pomi şi un panou publictar au fost dărâmaţi din pricina vântului puternic. De asemenea, cinci autoturisme au fost avariate.

UPDATE 19.31 Reprezentanţii ISU susţin că până în acest moment au căzut 11 copaci şi cinci maşini au fost avariate.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti au anunţat că pe Aleea Lunguleţu, strada Haga, strada Viilor, strada Sălaj şi pe Bulevardul Nicolae Grigorescu au căzut mai mulţi copaci din pricina vântului puternic. De asemenea, la intersecţia dintre Colentina cu Doamna Ghica un panou publicitar a căzut pe linia de tramvai. Nimeni nu a fost rănit. 

Mai multe autoturisme din Capitală au fost avariate din cauza pomilor care au căzut în timpul furtunii. Reprezentanţii ISU anunţă că două maşini peste care au căzut copaci se află pe străzile Moineşti şi Segarcea.

Bucureştiul este sub cod galben de furtuni

Bucureştiul se află, până la ora 19.30, sub Cod galben de furtuni. Se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie cu viteze de 55 - 60 de kilometri pe oră la rafală şi averse de ploaie ce vor atinge 15 litri pe metru pătrat.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite