Ape tulburi la metrou. Boagiu: “Trecerea Metrorex la Primărie este un dezastru”. Udrişte se răzbună pe Sburlan: “Nu mai sunt bani”
0În urma anunţului făcut de prim-ministrul Victor Ponta că va lua în calcul posibiliatea trecerii companiei Metrorex în subordinea Primăriei Capitalei a condus la noi tensiuni politice. Fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, joi seară, la Digi 24, că trecerea metroului la Primăria Capitalei este un dezastru, arătând că există finanţare pentru finalizarea magistralelor.
Măsura anunţată de premier vine în contextul în care, din cauza rectificării bugetare, compania Metrorex nu mai are bani pentru finalizarea la timp a lucrărilor pentru tronsonul Drumul Taberei – Universitate, de pe Magistrala V.
Fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, îl contrazice pe Victor Ponta arătând că există finanţare pentru finalizarea lucrărilor, însă Guvernul Ponta a tăiat toate fondurile.
"Avem finanţare 320 de milioane de euro. Trebuie să pornescã proiectul acesta, aşa cum trebuie să pornească şi Bragadiru-Voluntari", a susţinut fostul ministru Boagiu.
Aceasta a precizat că prin tăierea finanţării pentru centurile ocolitoare ale Bucureşţiului şi metroului, putem "spune adio decongestionării traficului".
Guvernul ignoră metroul
Senatorul PDL a afirmat că Guvernul Ponta „a tăiat toate fondurile” atât pe Magistrala 5 Drumul Taberei - Eroilor- Universitate cât şi pe Magistrala IV Parc Bazilescu – Lacul Străuleşti. Mai mult, Anca Boagiu susţine că actualul Executiv ignoră complet magistrala VII, Otopeni.
Totodată, Anca Boagiu a susţinut faptul că Primăria nu are cum să suporte costurile de finalizare a lucrărilor în următorii 10 ani.
„Vă imaginaţi că Primăria nu va putea să suporte circa opt miliarde de euro, căci atât costă programul de dezvoltare a structurii reţelei metropolitane pe următorii zece ani. Sunt cam 64 de staţii noi care vor fi construite. Este pentru prima oară în istoria postdecembristă când noi construim, singuri, de la zero. Nu are de unde primăria, doar dacã vrei sã îngropi primăria şi din nou bani pe care îi ai la dispoziţie să nu îi foloseşţi”, a declarat, la Digi 24, Anca Boagiu.
Fostul ministru consideră că abordarea este superficială. „La minister am creat Autoritatea Metropolitană. Rolul ei era să armonizeze mijloacele de transport supraterane, subterane, feroviare, astfel încât sã ajungi la un sistem unic de tarifare, să şii în orice moment, ca în oricare stat civilizat, dacă se blocheazã metroul, şi să ştii ce alternative ai", a susţinut Anca Boagiu.
Guvernul va decide în perioada următoare trecerea Metrorex de la Ministerul Transporturilor în subordinea Primăriei Capitalei.
Tensiuni între acutalul şi fostul director Metrorex
Declaraţiile făcute de premierul Victor Ponta au creat tensiuni şi în cadrul companiei Metrorex. În timp ce actualul director general al Metrorex, Gabriel Constantin Sburlan, se afla în concediu de odihnă, fostul director, Gheorghe Udrişte, a dat un răspuns oficial din partea instituţiei în care anunţă că rectificarea bugetară ar putea conduce la întârzieri sau chiar la sistarea temporară a lucrărilor la Magistrala V de metrou. Comunicatul nu era semnat cu numele lui Udrişte, ci apărea semnat de actualul director care se află în concediu.
Gabriel Sburlan a declarat cu ceva timp în urmă că lucrările vor continua conform graficului. „Pentru acest an, finanţarea este asigurată. În acest moment, nu avem facturi sau lucrări neachitate. Oricum, va mai fi o rectificare bugetară în luna octombrie şi atunci se fac din nou regularizări”, a precizat Sburlan în data de 5 septembrie.