Aeroportul „Henri Coandă“ , câştigătorul unui trofeu important

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul a obţinut un premiu important FOTO Adevărul
Aeroportul a obţinut un premiu important FOTO Adevărul

Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ a câştigat trofeul Euro Annie Award „Aeroportul cu cea mai rapidă creştere“ , reuşind să-l întreacă pe cel francez, din Marsilia, principalul adversar din competiţie, potrivit Mediafax.

Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ a reuşit să obţină trofeul Euro Annie Award, la categoria aeroporturilor care au înregistrat anul trecut între cinci şi zece milioane de pasageri. Prin câştigarea acestui premiu, „Henri Coandă“ a reuşit să devanseze Aeroportul Marsilia, nominalizat drept contracandidat direct în aceeaşi categorie.

Printre aeroporturile premiate în acest an, cu distincţii Euro Annie Awards, se numără şi cele din Dusseldorf, Varşovia, Istanbul, Paris, Adana, Vilnius şi Oslo.

Aceste premii au fost acordate joi, conform datelor de trafic ale celor peste 300 de aeroporturi din Europa şi companiilor aeriene care operează pe acestea, de către portalul Airline Network News and Analysis, specializat în planificarea de rute aeriene. De asemenea, portalul este specializat în analize exhaustive realizate de experţi britanici din domeniul aviaţiei civile.

Pe aceeaşi temă:

Aeroportul „Henri Coandă“, nominalizat la una dintre cele mai prestigioase distincţii din domeniul aviaţiei

Curse aeriene deviate. Furtuna de la Bucureşti a făcut ca avioanele să aterizeze la Constanţa

Alarmă falsă pe Aeroportul din Bacău. Pirotehniştii au găsit o geantă plină cu haine

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite