Adjunctul inspectorului şef al ITRSV Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru corupţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adjunctul şefului Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Bucureşti, Florian Băncilă, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Băncilă este acuzat de trafic de influenţă, după ce a pretins patru hectare de pădure pentru a interveni în vederea unei puneri în posesie.

Florian Băncilă a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în stare de arest preventiv, dosarul urmând să fie judecat de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

Potrivit rechizitoriului procurorilor trimis instanţei, în perioada 2011- 4 iulie 2012, Florian Băncilă a pretins de la un denunţător o parte din pădurea ce îi fusese retrocedată acestuia prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Iniţial Băncilă a cerut şase hectare de teren cu vegetaţie forestieră, pretenţie redusă pe parcurs la trei hectare de pădure bătrână sau patru hectare, din care o parte cu vegetaţie forestieră tânără şi o parte cu vegetaţie forestieră bătrână.

Băncilă i-a promis denunţătorului că va interveni la funcţionarii din Prefectura Ilfov şi Primăria comunei Găneasa pentru a influenţa decizia acestora pentru întocmirea actelor de punere în posesie a denunţătorului cu suprafeţele de teren atribuite.

"În baza hotărârii judecătoreşti menţionate, denunţătorul şi alţi membri ai familiei sale obţinuseră recunoaşterea dreptului de proprietate asupra a aproximativ 80 de hectare teren forestier pe raza comunei Găneasa, însă inculpatul Băncilă Florian i-a comunicat denunţătorului că, fără această intervenţie, punerea în posesie ar putea fi îngreunată de către funcţionarii respectivi", se arată într-un comuncat de presă de luni al DNA.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite