Start la Raliul Braşovului: 53 de echipaje vor avea de trecut nouă probe speciale
0
Nu mai puţin de 53 de echipaje vor lua startul vineri, 26 martie 2015, la Raliul Braşovului. Echipajele vor sosi încă de joi seară, în Piaţa Sfatului, iar la ora 19.00 se va face tradiţionala poză de grup.
La 19.30 concurenţi vor trece cu maşina de concurs rampa de start a raliului, marcând startul Tess Rally şi al sezonului de raliuri din 2015.
Cu un traseu de 139 de km competitivi, raliul de la Braşov va avea în 2015 nouă probe speciale, începând şi încheindu-se cu una dintre cele mai celebre secţiuni de drum ale raliurilor autohtone, legendara Poiana Braşov. Drumul dintre Braşov şi staţiunea turistică va reprezenta debutul raliului, vineri, 27 martie, dar va găzdui şi bătălia de final de raliu, când va fi folosită o configuraţie de 20 de km, cea mai lungă din ultimii ani, cu startul la Râşnov şi sosirea în Braşov, în zona Livada Poştei.
Iată ce ne spune Bela Stoica, organizatorul competiţiei:
Noul preşedinte al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, spune că Raliul Braşovului defineşte campionarul naţional, pentru că este prima etapă, restul etapelor urmând să se raporteze la cea din Braşov. De asemenea, el a felicitat echipajele că s-au mobilizat şi au venit la competiţie.
Cu vechi ştate pe cunoscutele trasee de pe Babarunca sau Poiană, favoritul local, Dan Gârtofan, se anunţă şi în acest an unul dintre protagonişti. Cu trei curse câştigate la Braşov, Giri speră să înceapă cât se poate de bine acestă ediţie.
„Totdeauna este presiune când joci acasă, este publicul care te ştie, spectatorii care te cunosc, au aşteptări mari de la tine. Eu cred că este un mic avantaj faptul că sunt braşovean şi cunosc mai bine probele speciale”, a spus Dan Gârtofan.
De-a lungul timpului, Dan Gârtofan a câştigat de trei ori raliul inaugural de la Braşov şi în două rânduri a devenit campion naţional, la finalul sezoanelor 2004 şi 2007. Începutul de an îl găseşte pe pilotul braşovean cu planuri mari.
“Obiectivul cu care plecăm în fiecare an, să fim cât mai sus în clasament şi dacă se poate la sfârşitul anului să câştigăm campionatul. Ăsta este obiectivul nostru. Eu zic că suntem pregătiţi, suntem motivaţi. Mai rămâne să vedem concurenţa cât de acerbă va fi“, a spus Dan Gârtofan.