Soţia fostului deputat Dorin Lazăr Maior, trimisă în judecată pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Florina Maior, soţia fostului deputat Dorin Lazăr Maior, pentru complicitate la trafic de influenţă, după ce a încercat să „aranjeze” un dosar în instanţă.

Fostul deputat Dorin Lazar Maior, lider al Blocului Naţional al Revoluţionarilor, este dat în urmărire internaţională, după ce a fugit din ţară pentru a nu executa o condamnare de şapte ani închisoare primită în dosarul „Romexterra”.
DNA a decis si disjungerea cauzei si continuarea cercetarilor faţă de Dorin Lazăr Maior, pentru infracţiunile de cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă.
În acelaşi dosar au fost trimişi în judecata Horia Liviu Lascu, Vasile Morosanu (ofiţer în cadrul IGPR), Iulian Tiberiu Şerban, George Costin, Tatiana Tănase şi Constantin Mihalcea.
Potrivit unui comunicat al DNA, în dosarul nr. 11670/197/2013 al Judecătoriei Braşov, Iulian Tiberiu Şerban a fost condamnat la 7 ani de Închisoare, pentru infracţiuni comise cu violenţă, între care lipsire de libertate în mod ilegal, sentinţa fiind pronunţată la data de 5 februarie 2015.
Pentru a obţine achitarea în faza de apel a dosarului ce se judecă la Curtea de Apel Braşov, Iulian Tiberiu Şerban a cautat diverse persoane, pentru „aranjarea” procesului, fiind dispus să plăteasca sume importante de bani.
Prin intermediul fostului deputat Dorin Lazăr Maior şi a soţiei acestuia, Florina Maior, Iulian Tiberiu Şerban a fost pus în legătură cu George Costin şi prin intermediul acestuia cu Horia Liviu Lascu, acesta din urmă pretinzând ca, prin cunoştinţele pe care le are în Justiţie la cel mai înalt nivel (procuror cu funcţie de conducere in DNA, procurori şi judecători de la ICCJ, membru al CSM şi chiar unul dintre judecătorii apelului), poate aranja acest proces pentru obţinerea achitării.
Concret, în perioada martie – septembrie 2015, beneficiind de ajutorul inculpaţilor Vasile Morasanu şi Tatiana Tănase, Horia Liviu Lascu a pretins în mod repetat de la Iulian Tiberiu Serban sume de bani – 500.000 euro şi un teren, a acceptat promisiunea unor importante sume de bani – peste 100.000 de euro (reprezentând profitul care ar fi revenit lui Iulian Tiberiu Şerban dintr-o afacere cu fier vechi) şi a primit sume de bani pentru el sau pentru Tatiana Tănase în cuantum de 37.800 euro şi 17.000 lei.
În ziua de 8 aprilie 2015, o primă tranşă de 13.500 lei – echivalentul a 3.000 euro – a fost virată prin mandat poştal pe numele lui Horia Liviu Lascu de către Constantin Mihalcea.
În aceeaşi zi, pentru a disimula originea ilicită a banilor, Horia Liviu Lascu a depus suma de 13.500 lei (echivalent a 3.000 de euro) în contul societăţii sale, banii intrând astfel în circuitul economic al firmei, fiind dată aparenta unor venituri licite.
În acelaşi context, la data de 16 aprilie 2015, Horia Liviu Lascu, în scopul obţinerii hotărârii unei decizii de achitare, a abordat un avocat din Baroul Braşov, promitând-i acestuia sume de bani pentru ca prin influenţa presupus avută în Justiţie să determine judecătorii Curţii de Apel Braşov să pronunţe o hotărâre de achitare în cazul lui Tiberiu Şerban.
În primăvara anului 2015, Horia Liviu Lascu a acceptat promisiunea unor sume de bani făcută de soţii Florina şi Dorin Lazăr Maior (păstrarea pentru sine a banilor obtinuti din vanzarea nefiscalizata a unei parti din marfurilor importate de acestia din Polonia, aproximativ 40.000 de euro), pentru a obtine, în aceeaşi maniera, rejudecarea dosarului în care fostul deputat Dorin Lazăr Maior a fost condamnat la o pedeapsa de 7 ani închisoare.
Intermedierea discuţiilor dintre persoanele interesate a fost realizata de catre George Costin, ca urmare a unei înţelegeri prealabile cu soţii Maior, cunoscând faptul ca aceştia sunt dispuşi să dea sume importante de bani pentru obţinerea achitării.
Procurorii precizează că, în cauză, a fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra conturilor bancare ce aparţin inculpaţilor Horia Liviu Lascu, Iulian Tiberiu Şerban şi Tatiana Tănase, în vederea executării cheltuielilor judiciare, precum şi aplicării măsurii confiscării speciale.
De asemenea, a mai fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra mai multor sume de bani ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la locuinţele lui Iulian Tiberiu Şerban şi George Costin.
Procurorii anticoruptie au dispus clasarea cauzei fata de Neculai Stan, Constantin Baboi şi Olga Petrache. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite