Românii ar putea merge la schi de Paște în țară. Ce pârtii vor fi deschise până în aprilie

0
Publicat:

Românii vor putea să schieze, de Paşte, pe pârtiile din Poiana Braşov. Temperaturile scăzute din ultimele zile au permis punerea în funcţiune a tunurilor care produc zăpadă artificială, astfel că iubitorii sporturilor de iarnă se vor putea bucura de sezon prelungit.

Tunurile de zăpadă au fost puse în funcțiune FOTO Facebook Primăria Municipiului Brașov
Tunurile de zăpadă au fost puse în funcțiune FOTO Facebook Primăria Municipiului Brașov

Având în vedere condiţiile meteo din ultimele zile, ninsoarea, dar mai ales temperaturile negative, care au permis pornirea instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale, Primăria Braşov a luat decizia de prelungire a sezonului de schi şi în luna aprilie. În acest sens, municipalitatea a semnat prelungirea convenţiei cu Ana Teleferic pentru utilizarea în comun a transportului pe cablu până în 30 aprilie. În prima etapă, sezonul se prelungeşte până în data de 17 aprilie, iar dacă starea pârtiilor va fi în condiţii optime, sezonul va fi prelungit până la sfârşitul lunii viitoare”, a anunțat Primăria Braşov, pe pagina de socializare a instituţiei.

Astfel, tunurile şi lăncile care produc zăpadă artificială au fost puse în funcţiune încă de marţi dimineaţă, de la ora 06.00, pe pârtiile din Poiana Braşov.

"Se schiază în condiții bune, deși mai sunt și rafale de vânt, în zona superioară a masivului, pe pârtiile: Kanzel, Doamnei, Ruia, Lupului, Drumul Roșu, cu ieșire la telescaunul Ruia.

Tarifele de transport pe cablu, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, sunt reduse. A scăzut numărul de puncte consumate pe următoarele instalații de transport pe cablu: telecabina Capra Neagră și telegondola (de la 6 la 5 puncte), telecabina Kanzel (de la 5 la 4 puncte), telescaunul Ruia (de la 4 la 3 puncte).

Având în vedere că prelungirea sezonului până la sfârșitul lunii aprilie depinde de condițiile meteo, îi rugăm pe iubitorii sporturilor de iarnă să își achiziționeze ski-pass-urile adaptate acestei perioade, astfel încât să își poată consuma punctele cumpărate. Conform discuțiilor cu operatorul sistemului de transport pe cablu, în această perioadă va fi suspendată comercializare ski-pass-urilor cu valorile cele mai mari, respectiv cele de 240 de puncte si cele de 10 zile", a anunțat Primăria Brașov.  

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite