Roboţii şi dronele se vor întrece la Zilele Educaţiei Mecatronice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numeroase drone proiectate şi realizate în totalitate de studenţi, roboţi programaţi pe loc pentru a parcurge un traseu contra-cronometru, sisteme modulare de producţie, toate vor putea fi văzute în competiţiile organizate la Universitatea Transilvania din Braşov, cu ocazia Zilelor Educaţiei Mecatronice.

Studenţi din 10 centre universitare din ţară se vor întrece în proiectarea, asamblarea, programarea şi utilizarea acestor sisteme, în cadrul mai multor concursuri care marchează 25 de ani de la înfiinţarea specializării de Mecatronică la Braşov.

În perioada 16-19 mai 2017 se vor organiza la Universitatea Transilvania din Braşov, prin Facultatea de Design de Produs şi Mediu, Departamentul Design de produs, Mecatronică şi Mediu următoarele competiţii: Olimpiada Naţională de Mecatronică, Concursul Naţional de Sisteme Mecatronice de Zbor fără Pilot (drone), Concursul Naţional de Realizări în Domeniul Mecatronicii şi Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti.

Olimpiada Naţională de Mecatronică include două secţiuni: Sisteme mecatronice, respectiv Roboţi mobili. Studenţii înscrişi la prima secţiune vor concura pe sisteme modulare de producţie pe care le vor asambla din punct de vedere mecanic, electric şi pneumatic şi le vor programa conform cerinţelor impuse de comisia de jurizare.

Secţiunea  Roboţi mobili  îi va alinia la start pe cei mai pricepuţi studenţi mecatronişti proiectanţi, realizatori şi programatori de platforme mobile autonome de tip line-follower. Pentru această competiţie studenţii vor concura cu roboţi care vor parcurge două probe: un traseu de viteză şi un traseu cu obstacole care constau în întreruperi de linii, intersecţii, sensuri giratorii, urmăriri de pereţi laterali etc. Pentru traseul cu obstacole, roboţii vor fi programaţi în timpul competiţiei pentru a îndeplini sarcini suplimentare stabilite de comisia de jurizare.

Pentru Concursul Naţional de Sisteme Mecatronice de Zbor fără Pilot (drone) echipele de studenţi mecatronişti au conceput, proiectat, realizat şi programat platforme integrate (droe de tip quadcopter). Competiţia indoor constă din două probe: menţinere la punct fix şi pilotare în interior. La concursul de sisteme mecatronice de zbor fără pilot outdoor, dronele vor fi programate să execute misiuni de zbor la exterior.

La Concursul Naţional de Realizări în Domeniul Mecatronicii studenţii vor prezenta cele mai bune proiecte, idei şi realizări din domeniul mecatronicii, pe care le-au construit în cadrul centrelor universitare din care fac parte.

Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti reuneşte tineri studenţi mecatronişti cu rezultate deosebite în domeniul cercetării ştiinţifice cu aplicaţii la sistemele mecatronice. La acestă competiţie vor fi prezentate lucrările ştiinţifice câştigătoare în cadrul sesiunilor ştiinţifice locale din fiecare centru universitar participant.

În cadrul Zilelor Educaţiei Mecatronice vor avea loc şi alte activităţi precum expoziţii şi prezentări de produse ale firmelor participante. Mai multe detalii despre evenimentele desfăşurate şi programul manifestărilor, pot fi găsite la link-ul următor: http://www.unitbv.ro/fdpm/Evenimente/ZEM2017.aspx

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite