Moaştele Sfântului Gheorghe vin, de Crăciun, la Braşov
0O parte a artefactelor sfinte va rămâne definitiv la Biserica Sfânta Treime din Şchei . Moaştele vor fi aduse la Braşov, de la o biserică de la graniţa dintre Rusia şi Ucraina. Mitorpolitul Ardealului va oficia o slujbă specială.
Moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe vor fi aduse în ţară în data de 26 decembrie, când va avea loc un ceremonial militar, religios şi cultural. Moaştele vor rămâne definitiv la Biserica Sfânta Treime. „Se face oficia o ceremonie militară din ordinul expres a ministrului Apărării Naţionale, însuşit de comandamentul Statului Major şi Comandamentul Trupelor de Uscat, Sfântul Gheorghe fiind patronul spiritual al Armatei Române. Este notabil că, deşi sunt în zilele lor libere, aceşti oameni fac un gest de voluntariat fără precedent", a declarat pentru „Adevărul de Seară" Liviu Pandele, preşedintele Fundaţiei „Dacia", care a adus moaştele în România.
Pază pentru moaşte
Moaştele Sfântului Goerghe se află în paza unei mănăstriri de pe teritoriul Mitropoliei Ardealului, sub supravegherea atentă a călungărilor. La ceremonia din a doua zi de Crăciun şi-au anunţat prezenţa înalţi demnitari ai statului roman, cât şi ai bisericii ortodoxe din Grecia, Rusia, Ucraina şi Republica Moldova, Italia şi Germania.
De asemenea, vor fi prezenţi, la nivel de ambasador, reprezentanţi ai Ordinului Militar de Malta, ordin al cărui protector este Sfântul Gheorghe. Ceremonia va începe la ora 15.00, la Biserica Sfânta Treime. „Evenimentul este unul de talie internaţională prin faptul că vor participa demintari din mai multe ţări. Este, cu siguranţă, un lucru care onorează Braşovul. Sunt aşteptate zeci de mii de persoane pentru a se ruga şi atinge Sfintele Moaşte", a mai spus Liviu Pandele.
Organizatorii evenimetului speră ca aducerea moaştelor la Braşov să înscrie oraşul de sub Tâmpa pe harta turismului ecumenic şi religios. În plus, de Sfintele Paşti, Braşovul, tot prin Fundaţia „Dacia", va primi o donaţie în moaşte de la Biserica Ortodoxă Greacă.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: