Jurnalista Maria Petraşcu s-a stins din viaţă în această dimineaţă

0
0

Jurnalista braşoveană a plecat dintre noi, de dimineaţă, la ora 4.00, în urma unui infarct, pricinuit de supărările din ultima perioadă. 

Maria Petraşcu s-a născut într-un sat din Ţara Făgăraşului, pe 18 septembrie 1953 şi avea doi copii, un băiat şi o fată. Membră a Asociaţiei 21 Decembrie Braşov, Maria Petraşcu a luptat pentru aflarea adevărului revoluţiei şi s-a opus afacerilor pe care le făceau unii dintre revoluţionari, protestând vehement faţă de atitudinea acestor persoane şi faţă de reminiscenţele comunismului. Aceasta s-a stins din viaţă în această dimineaţă la ora 4.00, în urma unui infarct. „Au fost mai multe supărări şi în final inima i-a cedat“, ne-a spus Horia Petraşcu, fiul acesteia.

La comemorarea eroilor revoluţiei  din 22 decembrie 2011, aceasta şi colegul său de asociaţie, Ioan Demi, au fost îmbrânciţi de membrii din Blocul Naţional al Revoluţionarilor, pe motiv că ar fi dezbinat această categorie socială de la Braşov, prin înfiinţarea unei noi asociaţii.

Citiţi aici mai multe amănunte despre incidentele în care a fost implicată Maria Petraşcu la comemorările de anul trecut

„Sunt jurnalist Îmi fac meseria cu pasiune, aceeaşi ca şi atunci când am scris primul articol de ziar. Nu am obosit, nu m-am plictisit şi nu am abdicat de la principiile care guvernează aceasta profesie. Nu m-am îmbogăţit financiar, ci doar spiritual", s-a prezentat într-un articol online jurnalista braşoveană.

Ca o ironie, ultima postare a jurnalistei pe pagina personală de socializare amintea de „sfârşitul lumii". „E clar! La mine pe stradă, într-un mic cartier, pe Warthe, unde, când ninge, nu mai ai cum să treci de nămeţi şi unde nu intră nicio maşină de dezăpezire, azi, nu pot să cred, a venit una cu plug, de două ori. O dată dimneaţa, odată seara! Uauuu! Ori e sfârşitul lumii, ori băieţii au confundat strada! La noi nu stă niciun baştan! Ce bine ar fi să o mai confunde de câteva ori!“

Maria Petraşcu va fi condusă pe ultimul drum joia aceasta, la ora 13.00, când va fi înhumată la cimitirul de pe Şirul Livezii, alături de soţul său care a decedat în 2003. Priveghiul va avea loc miercuri, la ora 16.50, tot la capela cimitirului din Livada Poştei.

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Braşov


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri