Începe Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov. Vor fi proiecţii de film, concerte, salon de carte şi dezbateri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov propune anul acesta peste 40 de producţii documentare şi de ficţiune, 22 de prelegeri, dezbateri şi ateliere, 15 concerte şi evenimente speciale, 5 expoziţii şi prima ediţie a Salonului de Istorii Scrise, târg de carte în cadrul căruia vor fi prezente 14 edituri.

Festivalul va avea loc în perioada 28 iulie şi 6 august 2017, în Grădina Cetăţii Râşnov, la cinematograful Amza Pellea, în Biserica Evanghelică şi în Centrul de Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă Schubz. Peste 70 de invitaţi speciali vor dezbate, în cadrul Şcolii de Vară Astra, tema principală a festivalului de anul acesta: „Globalizarea Populismului“.  

Cea de-a noua ediţie a FFIR se deschide vineri, 28 iulie, în Grădina Cetăţii Râşnov, cu performance-ul improvizatie de muzică şi coregrafie „Dar despre ce e vorba? – tipare şi forme libere“, urmat de proiecţia filmului 6.9 pe scara Richter, în prezenţa regizorului Nae Caranfil. Cineastul va fi alături de publicul festivalului şi sâmbătă, 29 iulie, de la ora 15:30, la dezbaterea Bucureşti 1977. Postfaţa dramei unui oraş găzduită de cinematograful Amza Pellea, precum şi duminică, 30 iulie, când, de la ora 13:30, va prefaţa proiecţia filmului Restul e tăcere.     

În primul weekend de festival, între 28 şi 30 iulie, de la 11.00 la 21.00, în Grădina Cetăţii Râşnov, poate fi vizitat zilnic Salonul de Istorii Scrise, aflat la prima ediţie. Cele 14 edituri invitate sunt: Curtea Veche Publishing, Humanitas, Editura ALL, Editura Niculescu, Editura Integral, Editura Diana, Univers Enciclopedic, Redacţia Tribuna, Educational Centre, Editura Hasefer, Didactica Publishing House, Editura Mega, Editura Argonaut şiCărţile Copiilor Isteţi. Ca la toate celelalte manifestări ale festivalului, accesul va fi gratuit.

Ultima parte a zilei de sâmbătă, 29 iulie, va fi una sud-americană. Ea va începe cu inaugurarea expoziţiei de fotografie Doi prieteni. Trei săptămâni în Anzi a scriitorului Marius Chivu şi filologului Marius Rădoi. O parte din fotografiile care ilustrează volumul “Trei săptămâni în Anzi”, publicat de Marius Chivu la editura Humanitas, alături de câteva instantanee inedite, vor putea fi admirate în Grădina Cetăţii Râşnov. În seara de vineri, 4 august, începând cu ora 19:00, cei doi autori vor povesti despre making-of-ul fotografiilor şi călătoriei şi vor oferi autografe.

De la ora 20:00, va începe concertul ArgenTango al Analiei Selis, urmat de proiecția specială a filmului Neruda, în regia lui Pablo Larraín (care a mai regizat şi peliculele No şi Jackie). Filmul ce va fi proiectat la FFIR 2017 îl are pe actorul Gael Garcia Bernal în rolul inspectorului pornit pe urmele poetului chilian premiat cu premiul Nobel Pablo Neruda, care devine fugar în țara sa de origine la sfârșitul anilor 1940 pentru a se alătura Partidului Comunist.

Duminică dimineaţă, 30 iulie, de la 9.30, va fi proiectat filmul Independenţa României  (1912, r: Grigore Brezeanu, Aristide Demetriade), însoţit de comentariul live al istoricului Mirela Murgescu. Tot duminică, de la 16.00, la Cinematograful Amza Pellea, va avea loc dezbaterea Entertainment. Blockbuster. Film, la care vor participa Andrei Boncea (producător), Tudor Giurgiu (regizor, Director TIFF) şi Codin Maticiuc (actor). Seara de duminică se va încheia în Grădina Cetăţii Râşnov cu un concert acustic The Mono Jacks şi cu proiecţia filmului La drum cu tata, în prezenţa producătorului Daniel Mitulescu.

PROGRAM COMPLET, FFIR ediţia a IX-a

Vineri, 28 iulie 2017

20:00 Cetate, performance-improvizaţie de muzică şi coregrafie – DAR DESPRE CE E VORBA? TIPARE ŞI FORME LIBERE cu Sânziana Tarţa, Attila J. Szabó

21:00 Cetate, film 6.9 pe scara Richter, R: Nae Caranfil,  România–Bulgaria-Ungaria 2016, 117 min.

Sâmbătă, 29 iulie 2017

09:00 Cinematograf, film Steve Jobs, R: Danny Boyle, Cu: Michael Fassbender, Kate Winslet, UK – SUA 2015, 122 min.

11:00 Cinematograf, deschidere Şcoala de Vară

11:15 Cinematograf, dezbatere Ion Sturza, Lucian Mîndruţă şi Valentin Radu, moderator Sorin MîndruţescuTehnologia globalizării. Oportunităţi pentru dezvoltare.

13:00 Cinematograf, film Odiseea, R: Jérôme Salle, Cu: Audrey Tautou, Franta 2016, 122 min.

15:00 Cinematograf, prezentare Irina Negraru, – Bucureşti, materiale din arhiva TVR.

15:30 Cinematograf, dezbatere Bedros Horasangian, Nae Caranfil, Ioana Ciocan, arh. Dorin Ştefan, moderator Irina Margareta Nistor Bucureşti 1977. Postfaţa dramei unui oraş.

17:00 Cinematograf, serial de televiziune creat de Nae Caranfil Proiect 80, R: Dragoş Buliga – vizionarea primului episod în premieră absolută

18:00 Biserica evanghelică, spectacol-lectură multimedia cu muzică live – POVEŞTI DE DRAGOSTE cu Sânziana Tarţa, Attila J. Szabó, Radu Rădescu

18:00 Cinematograf, film Sully, R: Clint Eastwood, Cu: Tom Hanks, Aaron Eckhart, Laura Linney, SUA 2016, 96 min.

20:00 Cetate, concert tango ArgEnTango cu Analia Selis, Mariano Castro, Omar Massa, Răzvan Suma, Rafael Butaru

21:20 Cetate, film Neruda, R: Pablo Larraín,  Cu: Gael García Bernal, Luis Gnecco, Chile– Argentina– Franţa– Spania– SUA 2016, 107 min.

Duminică, 30 iulie 2017

09:30 Cinematograf, film Independenţa României, R: Aristide Demetriade, Grigore Brezeanu, Cu: Constantin Nottara, Elvira Popescu, Aristide Demetriade, România 1912, 82 min.

11:00 Cinematograf, dezbatere cu Horia Şerbănescu, Eugen Ignat şi Teodor Burnar, moderator Mirela Murgescu Din tranşeele memoriei individuale în no man's land-ul memoriei colective.

13:30 Cinematograf, film Restul e tăcere, R: Nae Caranfil, Cu: Marius Florea Vizante, Ovidiu Niculescu, România – Franţa – Germania 2007, 114 min.

16:00 Cinematograf, dezbatere cu Andrei Boncea, Tudor Giurgiu şi Codin Maticiuc, moderator Claudia Duca Entertainment. Blockbuster. Film.

18:00 Biserica evanghelică, concert-lectură de muzică sacră – DILEMA CAVALERULUI GEORGE. REFORMA PROTESTANTĂ ÎNTRE WITTENBERG ŞI BRAŞOV cu Vitruvius Trio & Sânziana Tarţa

18:00 Cinematograf, film Ben-Hur, R: Timur Bekmambetov, Cu: Jack Huston, Morgan Freeman, SUA 2016, 123 min.

20:00 Cetate, concert acustic altrock cu The Mono Jacks

21:20 Cetate, film La drum cu tata, R: Anca-Miruna Lăzărescu,  Cu: Alexandru Mărgineanu, Ovidiu Schumacher, Răzvan Enciu, Ana Ularu, Germania – România – Ungaria - Suedia 2016, 111 min.

Luni, 31 iulie 2017

10:00 Cinematograf, doc. Festivalul naţiunilor (Olympia, ep 1), R: Leni Riefenstahl, Germania 1938, 111 min.

12:00 Cinematograf, doc. Festivalul frumuseţii (Olympia, ep 2), R: Leni Riefenstahl, Germania 1938, 90 min.

14:00 Cinematograf, film (M)ucenicul, R: Kirill Serebrennikov, Cu: Pyotr Skvortsov, Viktoria Isakova, Rusia 2016, 118 min.

16:00 Cinematograf, dezbatere Constantin Necula şi Marius Lazăr, moderator Gheorghe Onuţ Religie şi populism

18:00 Cinematograf, film Spotlight, R: Tom McCarthi, Cu: Michael Keaton, Mark Ruffalo, Rachel McAdams, SUA – Canada 2015, 128 min.

20:00 Grădina Schubz, concert jazz, muzică electronică, psihedelică şi experimentală REVERIES by A-C Leonte  (accesul pe bază de invitaţie)

21:10 Cetate, film Cursa, R: Stephen Hopkins, Cu: Stephan James, Jeremy Irons, Canada – Germania - Franţa 2016, 130 min.

Marţi, 1 august 2017

10:00 Cinematograf, doc. Domnul cu papion, R: Lucia-Hossu Longin, România 2010, 52 min.

11:00 Cinematograf, dezbatere Nicolae Raţiu şi Stejărel Olaru Medalion Ion Raţiu

12:30 Cinematograf, prezentare Daniel Şandru şi George Bondor Prezentare supliment special revista TIMPUL

13:30 Cinematograf, film Toţi oamenii regelui, R: Steven Zaillian, Cu: Sean Penn, Jude Law, Kate Winslet, Anthony Hopkins, Mark Ruffalo, SUA 2006, 128 min.

16:00 Cinematograf, dezbatere Sever Voinescu şi Theodor Paleologu Un veac de populism

17:30 Cinematograf, film Doamna din furgonetă, R: Nicholas Hytner, Cu: Maggie Smith, Alex Jennings, Marea Britanie 2015, 114 min.

19:30 Cinematograf, prezentare Valentina MiuProgramul Europa Creativă al Uniunii Europene. Subprogramul Media

20:00 Biserica evanghelică, concert dedicat centenarului Ion Raţiu – MODERNO IN STILE ANTICO. MUZICĂ DE AZI LA INSTRUMENTE DE IERI cu Ansamblul Baroc Tranylvania

21:10 Cetate, film Testamentul nou-nouţ, R: Jaco Van Dormael, Cu: Catherine Deneuve, Pili Groyne, Belgia - Franţa – Luxemburg 2016, 114 min.

Miercuri, 2 august 2017

10:00 Cinematograf, doc. Trump vs. Clinton. And What it Means to Europe, R: Trevor Poots, SUA – România 2016, 48 min.

11:00 Cinematograf, dezbatere Barbu Mateescu, Marius Cosmeanu, Claudia Ciobanu, moderator Daniel Sandu Ce ne face vulnerabili?

13:00 Cinematograf, doc. America cifrelor: Noii decidenţi, R: Maria Hinojosa, USA 2016, 60 min.

14:00 Cinematograf, doc. Suntem mulţi, R: Amir Amirani, Cu: Danny Glover, Ken Loach, Marea Britanie 2014, 110 min., Invitat special: Andrei Enoiu

16:00 Cinematograf, dezbatere Andreea Grecu, Andreea Lazea, Pierre-Henri Deleau, Sabin Luca, moderator Cosmin Năsui Globalizarea culturii

18:00 Cinematograf, film Balzac şi micuţa croitoreasă chineză, R: Sijie Dai, Cu: Xun Zhou, Kun Chen, Ye Liu, Franţa – China 2002, 116 min.

20:00 Cetate, concert acustic de muzică introspectivă, jazzy lounge – JOURNEY INTO THE INNER WORLD cu Cats in the Rain şi Attila J. Szabó

21:10 Cetate, film Land of mine, R: Martin Zandvliet, Cu: Roland Møller, Louis Hofmann, Danemarca - Germania 2015, 100 min.

Joi, 3 august 2017

09:30 Cinematograf, doc. Varză, cartofi şi alţi demoni, R: Şerban Georgescu, România - Germania 2016, 65 min.

10:30 Cinematograf, dezbatere Şerban Georgescu şi Irina OnescuGlobalizarea în satul românesc

12:00 Cinematograf, doc. Mondovino, R: Jonathan Nossiter, Argentina - Franţa – Italia – SUA 2004, 135 min.

14:30 Cinematograf, doc. Ţine, Doamne, partizanii, până vin americanii!, R: Dragoş Zămosteanu, România 2016, 62 min, Invitat special: Dragoş Zămosteanu

16:00 Cinematograf, dezbatere Tim Judah, Stanislav Secrieru, Călin Neacşu, Nedzad Haznadar, moderator Oana Popescu –  Propagandişti în regiune

18:00 Cinematograf, doc. Copilul Internetului: Povestea lui Aaron Swartz, R: Brian Knappenberger, Cu: Aaron Swartz, Tim Berners-Lee, Cindy Cohn, SUA 2014, 105 min.

20:00 Cetate, concert folk-rock ambiental cu Bucium

21:20 Cetate, cine-concert pelicule de avangardă, cu sound-design original  TRÄUME NON TRAUME. HANS RICHTER ŞI RE-FORMA FILMULUI GERMAN cu CelloFun & Irina Margareta Nistor

Vineri, 4 august 2017

09:00 Cinematograf, doc. Asediul, R: Rémy Ourdan, Patrick Chauvel, Bosnia & Herţegovina – Franţa 2016, 90 min.

10:30 Cinematograf, dezbatere Angela Cristea, Paul Brummel, Adrian Cioroianu, Borja Lasheras, moderator Iulia Joja What Future for Europe?

12:30 Cinematograf, doc. Şi la vremuri noi, tot noi, R: Georgi Balabanov, Franţa-Bulgaria 2015, 91 min, Invitat special: Georgi Balabanov

14:30 Cinematograf, doc. Noi suntem legiunea: Povestea Hacker

R: Brian Knappenberger, Cu: Anonymous, Julian Assange, Aaron Barr, SUA – Marea Britanie 2012, 93 min.

16:00 Cinematograf, dezbatere Mircea Barbu, Teodor Tiţă şi atelier interactiv Alexandru Macoveiciuc, Rufin Zamfir Fake news: Arme de seducţie în masă

18:00 Cinematograf, film Wag the Dog, R: Barry Levinson, Cu: Dustin Hoffman, Robert De Niro, Woody Harrelson, Kirsten Dunst, SUA 1997, 97 min.

18:00 Biserica Evanghelică, concert de muzică barocă AFFETTUOSO CELESTE. REFORMA ÎN BAROCUL MUZICAL EUROPEAN ŞI TRANSILVĂNEAN cu Ansamblul Sartorius & Attila J. Szabó

20:00 Cetate, dezbatere Liviu Papadima, Cătălin Ştefănescu, Marius Chivu, moderator Daniel Coman Hippies, Yuppies, Hipsters

21:30 Cetate, concert acustic „Reconstituirea” – o abordare nouă în materie de live performance cu Robin and the Backstabbers

Sâmbătă, 5 august 2017

09:00 Cinematograf, film Ascensiunea ISIS, R: Martin Smith, USA 2014, 54 min.

10:00 Cinematograf, dezbatere Sorin Gabriel Cozma şi Lavinia Vătafu Globalizarea terorismului

12:00 Cinematograf, film Brokerii apocalipsei, R: Adam McKay, Cu: Steve Carell, Christian Bale, Ryan Gosling, Brad Pitt, SUA 2015, 130 min

14:00 Cinematograf, doc. Goana după aurul transilvan, R: Andrei Teodorescu, SUA – România 2016, 50 min. Invitat special: Augustin Lazăr

16:00 Cinematograf, dezbatere Radu Crăciun, Dan Suciu, Daniel David, moderator Ionuţ Stanimir Săracii şi bogaţii în secolul XXI

17:30 Cinematograf, doc. Cum să schimbi lumea, R: Jerry Rothwell, Cu:Bill Darnell, David Garrick, Bobbi Hunter, Canada - UK – Olanda - SUA 2015, 110 min.

19:00 Biserica din Felmer, concert extraordinar în beneficiul Bisericii Evanghelice din Felmer – EIN FESTE BURG. MEMORIA FORTIFICAŢIILOR DE PIATRĂ cu Marina Constantinescu, Melinda Sámson, Péter Kõvári, Attila J. Szabó

20:00 Cetate, concert de rock alternativ cu Travka

21:30 Cetate, film Hidden Figures, R: Theodore Melfi, Cu: Taraji P. Henson, Octavia Spencer, Janelle Monáe, SUA 2016, 127 min.

Duminică, 6 august 2017

09:00 Cinematograf, film Bob Roberts, R: Tim Robbins, Cu: Tim Robbins, Giancarlo Esposito, Alan Rickman, SUA – Marea Britanie 1992, 102 min.  

11:00 Cinematograf, prelegere Hans KlemmPopulism and the Rule of Law

12:30 Cinematograf, doc. Cei mai buni duşmani: Buckley vs Vidal, R: Robert Gordon, Morgan Neville, Cu: Gore Vidal, William F. Buckley, Arthur Miller, Paul Newman, Noam Chomsky, SUA 2015, 87 min.

14:00 Cinematograf, doc. de montaj  Istoria se repetă? Anul 1957, R: Irina Margareta Nistor, România 1996, 52 min.

15:00 Cinematograf, doc. Braşov 1987. Doi ani prea devreme, R: Liviu Tofan, Cu: martori ai revoltei, România 2017, 90 min., vizionare în premieră absolută

16:30 Cinematograf, dezbatere cu martori ai revoltei, moderator Liviu Tofan Brasov 1987. Doi ani prea devreme

17:30 Cinematograf, scurtmetraj Grota cu măşti, R: Ana Dascălu, Cu: Mihai Marin, România 2017, 17 min. 

18:00 Biserica Evanghelică, recital de orgă cu inserturi din opera lui Tommaso Campanella, CETATEA SOARELUI. EUROPA ÎNTRE REALITATE ŞI UTOPIE cu Péter Kővári şi Marina Constantinescu

19:00 Cinematograf, film Naşterea unei naţiuni, R: Nate Parker, Cu: Nate Parker, Armie Hammer, Canada – SUA 2016, 120 min.

21:10 Cetate, film Povestea iubirii, R: Radu Mihăileanu, Cu: Derek Jacobi, Gemma Arterton, Elliott Gould, Franţa – Canada – România - SUA 2016, 134 min.

EXPOZIŢII

- Dada & Revoluţia Bolşevică: Aniversarea a două revoluţii culturale. 28 iulie – 6 august 2017, Râşnov

- Trei săptămâni în Anzi. 28 iulie – 31 august 2017, Râşnov

- Ion Raţiu. Un destin pentru România. 28 iulie – 31 august 2017, Râşnov

- Moştenirea Tratatelor de la Roma pentru Europa de astăzi. 30 iulie – 6 august 2017, Râşnov

- Marele Cutremur - un nou început. 28 iulie – 31 august 2017, Râşnov

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite