FOTO Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită la Braşov
026 iunie a fost instituită, prin lege, Ziua Drapelului Naţional, iar această sărbătoare a fost marcată cu respect de autorităţile locale.
În Piaţa Tricolorului, din faţa Primăriei Braşov a fost organizat un ceremonial religoos şi military urmat de o defilare. Drapelul a fost adus în piaţă, a fost binecuvântat de un preot militar şi ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional al României. La eveniment au participat reprezentanţi ai instituţiilor civile, militare şi religioase, veterani de război, cadre militare în rezervă, dar şi sute de braşoveni.
Istoria Tricolorului, un simbol mai vechi decât Marea Unire, începe în 1848. În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I: albastrul apare lângă hampă, galben în mijloc, roşu în partea exterioară.
Tricolorul ca simbol al naţiunii româneşti apare la începutul secolului al XIX-lea. Poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificaţia: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăţie (roşul sângelui).
În 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii. „Toate ţările devenite socialiste sau comuniste după al doilea Război Mondial şi-au schimbat stemele, introducând elemente sovietice. E clar că ele nu aveau nici o legătură nici cu tradiţia stemelor, nici cu heraldica”, arată Cornel Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naţional.
Românii au decupat stema cu elemente sovietice de pe steag în Decembrie 1989 şi şi-au recuperate drapelul după 40 de ani. Începând cu 1998 pe 26 iunie se celebrează Ziua Drapelului Naţional.