Cremeliera de la Cetatea Râşnov va face curse pentru turişti din a doua jumătate a lunii iunie. Tot în iunie se deschide şi parcul cu dinozauri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cremaliera de la Cetatea Râşnov este finalizată, tarifele au fost aprobate şi se mai aşteaptă doar autorizaţia de la ISCIR. Luna aceasta se deschide şi parcul cu dinozauri.

Călătoria cu cremaliera va costa 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii.  „Am vrut totodată, să nu suprapunem deschiderea liftului peste cea a parcului cu dinozauri, astfel că liftul va fi funcţional la aproximativ o săptămână, după ce parcul va fi deschis publicului. În paralel, am lucrat şi la amenajarea curţii Casei de Cultură, pe unde se face accesul spre staţia de plecare a liftului, dar şi la amenajarea vechiului traseu de drumeţie dintre Centru şi Cetate, care va putea fi folosit în condiţii de siguranţă de cei care vor să facă puţină mişcare şi să meargă spre jos până la Cetate“, a explicat Adrian Veştea, primarul din Râşnov citat de bzb.ro.

Cremaliera

Cremaliera (lift inclinat) va face legătura între centrul oraşului şi cetate. Estimările arată că acest lif înclinat va creşte cu 20% numărul de turişti în cetate. În 2014 Cetatea a fost vizitată de peste 300.000 de turişti.

Lungimea traseului liftului cu cremalieră este de 165 de metri, cu o diferenţă de nivel de 94 de metri. Unghiul de înclinare este de 37 de grade, iar liftul cu cremalieră va avea două staţii, una de plecare din spatele Casei de Cultură şi a doua la Cetate. Liftul cu cremalieră va face 12 curse pe oră, cu câte 20 de persoane în cabină. Viteza de deplasare este 2 metri pe secundă. cest lift inclinat va putea transporta şi 5000 de turişti pe zi, mai ales vara când cetatea esre deschisă de la ora 9.00 la 19.00.

Tot în luna iunie, la Râşnov se inaugurează şi Parcul cu 45 de dinozauri. Intrarea ca costa 28 de lei pentru adulţi şi 22 de lei pentru copii.

Dinozaurii au dimensiuni impresionate, între 8 şi 24 de metri lungime şi 2 şi 20 de metri înălţime. Sunt confecţionaţi din fibră de sticlă. Intrarea în parc este şi ea una spectaculoasă, în ton cu tematica parcului, fiind o gură de dinozaur. Investitorii români au colaborat cu specialişti germani pentru ca parcul de la Râşnov să fie autentic. Astel de parcuri cu dinozauri se mai găsesc în Austria şi Germania.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite