Ce se întâmplă dacă cineva te şicanează în trafic? Îţi spune poliţistul pamfletar Marian Godină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un om inteligent nu te va şicana niciodată în trafic, cel puţin nu intenţionat. Poate greşi, poate fi o clipă de neatenţie sau orice alt motiv. Omul deştept te va face să întelegi că îţi cere scuze, va pune în funcţiune avariile, te va saluta (fără să ridice ambele mâini de pe volan, că iar naştem polemici).

Marian Godina, poliţistul plin de umor de la circulaţie, a revenit cu o nouă postare pe facebook. Acum descrie într-un mod cu totul amuzant ce poţi să păţeşti dacă eşti şicanat în trafic şi decizi să răspunzi cu aceeaşi monedă. Cel mai bun sfat este să ne vedem de treabă şi să nu ne coborâm la nivelul celui care face pe pilotul în trafic. Poliţistul descrie, tot cu acelaşi umor cu care ne-a obişnuit şi un accident produs după ce doi şoferi, unul cu maşină puternică, altul cu una vai de ea ce urma să fie dată la rabla, au început să se şicaneze în trafic.

„Ce avem de făcut, atunci când ne şicanează cineva în trafic? Am stabilit încă din prima frază că omul e prost. Acum avem variante: să-i arătăm că suntem la fel ca el sau chiar că îl întrecem. Dacă alegem varianta asta, putem să îi frânăm brusc în faţă, să claxonăm, să-i arătăm vreun deget, să deschidem geamul şi să-l scuipăm ori să aruncăm spre el cu vreun obiect nefolositor de prin maşină. Putem încerca chiar să-l blocăm iar după ce îl determinăm să oprească, să coborâm la el.

Atenţie, la momentul ăsta, ştim despre el doar că e prost. S-ar putea, însă, să aflăm şi alte lucruri despre el : că e vreun luptător de K1 uşor iritat, vreun boxer cam nervos, vreunul care are obiceiul să conducă cu sabia lângă el… etc. Din fericire, mai avem o variantă disponibilă. Să-l ignorăm, eventual chiar să ne cerem noi scuze şi să-l salutăm pe bizon. În cele mai multe cazuri, asta îl face pe berbec să cedeze şi să o ia ca pe o victorie.

Deşi noi ştim deja că e prost, el nu ştie asta, aşa că orice mod de a-l face să înţeleagă că nu are dreptate, ar fi o risipă de energie. Am făcut această introducere, amintindu-mi de un accident rutier. Un A6 făcut zob şi o “1310” praf. Câţiva stâlpişori metalici culcaţi la pământ. Mulţimea de curioşi, prezentă. Protagonişti : un om la 40 de ani, îmbrăcat bine, cu un tricou roz, mulat pe burtă, geacă cu glugă cu blăniţâ faină, lanţ galben la gât.

Nu se vedea de geacă, dar aş fi băgat mâna în foc că pe spatele tricoului era imprimată o sumă de bani, în dolari, desigur. După cum aţi realizat, era şoferul de A6. În colţul celălalt al ringului, era Dorel. Îmbrăcat modest, cu nişte blugi moşcoşi şi cu ţigară în gură. Mirosea a benzină şi avea mâinile murdare. Cine a avut 1310 ştie că se întâmpla des să ajungi acasă mirosind a benzină şi cu mâinile murdare, asta dacă nu cumva foloseaţi mănuşi când scoteaţi jiclorul pentru a sulfa în el.

Că de… era benzina proastă. Am calmat spiritele, ne-am lămurit că nimeni nu are nevoie de îngrijiri medicale şi am încercat să ne facem o idee despre ce se întâmplase.

– Ce să se-ntâmple? Mergeam liniştit pe banda doi, când a venit ăsta, cu rabla lui, drept în mine şi m-a împins în stâlpi. Maşina mea e varză şi mâine avea programare la rar, să-i fac autentificarea, abia am luat-o.

– Lasă bă, că şi a mea era programată la RABLA. Ce le mai duc acum? Îmi dai tu alt voucher? Găsisem să-l dau cu douăj de milioane. Acum mai iau p….!

– Vă rog să vorbiţi frumos şi pe rând.

– Eu v-am zis ce am avut de zis. Oricum o să vină şi avocatul meu şi o să vină imediat. L-am sunat şi i-am zis ce am făcut.

– Sună-l şi pe tac-tu şi spune-i că mai bine făcea una mica în loc să facă un prost. I-am atras încă o dată atenţia lui Dorel să vorbească frumos.

– Păi mă enervează ăsta cu avocatul lui cu tot. Vă zic eu ce-a fost, mie nu-mi trebuie avocat şi nici nu sun pe nimeni. Oricum dracu ştie pe unde mi-a sărit telefonul ăla, şi-aşa era un râci. Maşina asta o duc poimâine la programul ala rabla, să iau şi eu ceva pe ea. În seara asta, am zis să mai dau o tură, aşa ca de despărţire. Am ajuns la semafor şi am dat de boul ăsta, eram în paralel cu el. Ambalam maşina că o găsise dracii şi nu stătea la ralanti nici s-o f….

– Vorbeşte frumos !

– Mă scuzaţi. No…eu ambalam maşina că nu stătea la ralanti nici s-o… aşa… iar prostul ăla rânjea fasolea la mine. Normal că m-au luat dracii. Când s-a făcut verde, i-am luat faţa. Nu ştiu cum să vă zic frumos, eu aşa vorbesc… am făcut şi ceva facultate vreo câţiva ani şi no… acolo aşa se vorbeşte.

– Spune cu cuvintele tale, dar fără să înjuri.

– Ce să mai frate, am plecat de la semafor bine, l-am lăchit rău, i-am dat ceaţă la nepot, ştii cum s-a dus dăcioara mea? Mai că nu-mi mai venea s-o dau. Fraierul a văzut că i-am dat cu umilire şi s-a umflat la mine. M-a depăşit şi când a ajuns în faţa mea a pus frână brusc. Noroc că am reflexe bune, am făcut trei-patru pedale şi am oprit exact la ţanc. Mi-a făcut aşa tot drumul. Am prins momentu’ şi m-am băgat să-l depăşesc. Chiar voiam să mă duc în treaba mea, să-l las pe fraier, dar când am ajuns în dreptul lui, sclăvoiul a deschis geamul şi mi-a arătat… cum se zice? Să nu ziceţi că iar vorbesc urât…

– Ţi-a arătat semne obscene…

– Aşa, aşa…mi-a arătat semne d-ălea…obscene. Nu era ăsta bai… hai că îmi arăţi m… nu mă supăr, dar când l-am auzit că-şi bagă p…-n mama…mi-am luat foc rău. Toate până la mama. Am văzut negru în faţa ochilor şi am tras cât am putut dreapta de volan. Când i-am f… una, drept în stâlpii ăia s-a înfipt, cât e maşina lui de balenă.

– Şi dacă erau pietoni pe trotuar?

– Eee …pai băi Gimmy Trancan, tu crezi că ninge pe mine? M-am gândit la asta înainte şi m-am uitat să văd daca e careva. M-am gândit până şi la prostan, ştiam că nu păţeşte nici pe dracu’, că are airbag-uri, alea alea… suntem dotaţi.

– Dar la tine te-ai gândit?

– Logic ! Eu m-am ţinut de volan cât am putut, nu vezi că n-am nicio zgârietură? Le am pe ăstea de pe mâini doar, le zice şmenuri, le-am făcut la zbârnă.

– Alcool ai băut?

– Am băgat două păhărele, cât să-mi reglez jocul din volan, recunosc. Oricum îmi pui ţâţa aia în gură, la ce să mânc borş? Aici a intervenit avocatul celuilalt sofer, care ajunsese între timp

– Ne va despăgubi asigurarea lui, dacă este băut? Dorel începuse să râdă.

– Bă, tu eşti avocat? Păi tu eşti la fel de prost ca şi clientul tău. Io de juma de oră mănânc căcat aici că duceam maşina la remat şi tu întrebi dacă te despăgubeşte asigurarea.

– Adică nu are asigurare?

– Ba daaaaa ! Şapte asigurări are ! I-am făcut la mai multe, ca să fiu sigur că te despăgubeşte pe tine. Aaa…şi are şi d-aia casco. Casc-o tu că ţi-o dau eu. Deşi Dorel vorbea ca la uşa cortului şi aveai nevoie de dictionar de termini argotici ca să-nţelegi tot ce spunea, avocatul păstra acelaşi ton oficial.

– Nu este nicio problemă, vă vom da în judecată. Este în regulă. Sunteţi angajat undeva ?

– Am fost. Am lucrat lobonţ, dar m-au dat afară.

Nu mi-am putut abţine curiozitatea şi l-am întrebat : -Cum adică ai lucrat lobonţ?

– Adică portar. Stăteam de pază la o firmă, dar nu cu acte.

– Şi de ce te-au dat afară?

– Să zicem că…luam prea multe goluri…înţelegi tu ce vreau să spun… Am mers la sediu, unde am întocmit toate actele necesare, Dorel nu a fost de luat sânge, a avut alcoolemie doar de contravenţie. După ce am terminat, am coborât cu toţii din birou. Avocatul a ţinut să-i spună încă o data lui Dorel că îl vor da în judecată.

– Domnule avocat, vreţi să vedeţi un elefant? Dorel şi-a întors buzunarele de la pantaloni pe dos (goale desigur) şi acum îi atârnau până aproape de genunchi. – Io-te elefantul ! ăstea-s urechile. Dă-mă în judecată şi o să îi vezi şi trompa“.

Citiţi şi:

Poliţistul plin de umor revine cu o postare care te face să râzi cu lacrimi: "Pepenaşii meeeei! Munculiţa meaaaa!". Un accident demn de cascadorii râsului

Poliţistul umorist revine pe Facebook: „Să vii la Tamponări şi să spui că ai condus un Audi CIU 7, asta înseamnă să fii mafiot“

brasov elefant
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite