Braşov: U Cluj a învins ASC Berceni (3-1), cu Iacob şi Huţan în echipă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cantonamentul la Poiana Braşov, formaţia Universitatea Cluj a învins, sâmbătă, cu scorul de 3-1, formaţia din liga a III-a ASC Berceni, într-un meci amical.

Mijlocaşul Robert Iacob şi portarul Sebastian Huţan au semnat, vineri, contracte pe doi ani cu gruparea din liga a II-a Universitatea Cluj, şi s-au alăturat, sâmbătă, noilor coechipieri, aflaţi în cantonamentul de la Poiana Braşov. Cei doi au semnat contracte pe doi ani, cu drept de prelungire pentru încă un sezon.

Portarul Sebastian Huţan a declarat, sâmbătă, că îşi doreşte să revină cât mai repede în Liga I. „Am fost atras de planul gândit de cei de la Universitatea. Vreau să revin cât mai repede în Liga I. Am mai avut discuţii şi cu alte echipe, dar cei mai serioşi au fost cei de la Cluj”, a spus jucătorul.

La rândul său, Robert Iacob (28 de ani), a precizat că acest transfer este un pas înainte în carieră: „Am ajuns la o echipă cu tradiţie, cu mulţi suporteri, ar fi frumos să promovăm încă din acest sezon”.

Cei doi fotbalişti au venit la Cluj liberi de contract, după ce în sezonul trecut au evoluat la Liberty Oradea, tot în Liga a II-a.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite