Braşov: Expertiza ADN, favorabilă lui Gribenco din cauza condiţiilor meteo
0
Potrivit concluziilor medicilor de la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“, vremea rea de afară a stricat probele necesare pentru a-l incrimina pe Serghei Gribenco în dosarul jafului armat de la casa de schimb valutar.
Concluziile raportului ADN au sosit, ieri, la Parchetul Curţii de Apel Braşov. Contrar aşteptărilor, în loc să facă lumină în acest caz, acestea le-au ridicat anchetatorilor şi mai multe semne de întrebare. Potrivit concluziilor expertizei „pe baza analizei genetice a urmelor prelevate, nu se poate concluziona în mod obiectiv asupra contribuţiei suspectului G.S. S-a făcut precizarea că rezultatele investigaţiei A.D.N. nu exclud ca persoana susmenţionată să fi fost în contact cu mijloacele de probă analizate, calitatea acestuia de contribuitor, fie şi numai de tip parţial, necesitând o raportare la condiţiile concrete în care s-a produs evenimentul“. Pe scurt, expertiza nu îl indică pe Gribenco drept autorul jafului, dar nici nu îl exclud din cercul de suspecţi. Deci Gribeco este şi nu este autorul jafului.
Anchetatorii vor lămuriri suplimentare
Anchetatorii spun că cea care a dat peste cap expertiza ADN a fost vremea. În ziua comiterii atacului afară burniţa şi din această cauză materialul recoltat de la faţa locului a fost insuficient pentru ca experţii să spună cu certitudine că Gribenco este autorul dublului atac. Având în vedere ambiguitatea concluziilor expertizei, anchetatorii vor cere experţilor precizări suplimentare care să facă lumină în acest caz. Totuşi, un lucru foarte important este că pe materialul analizat de „Mina Minovici“, respectiv mânerul de la sacoşa cu bani, s-a găsit amprenta singurului supravieţuitor al atacatului, un angajat al casei de schimb, martor cheie în dosar. „Cercetările în cauză continuă cu audieri de martori, declaraţiile acestora urmând a fi coroborate cu întregul material probatoriu administrat până în prezent“, a precizat procurorul Gheorghe Ionescu, purtător de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel.