Braşov: Boschetarii „conduşi“ la spitale
0
Oamenii legii au patrulat în ultimele zile pentru a-i salva pe oamenii străzii de la moarte prin îngheţ. 45 de persoane fără adăpost din Braşov au fost duse la spital sau la Centrul Persoanelor fără Adăpost, din dispoziţia şefului Poliţiei Române.
Peste 500 de persoane fără adăpost din toată ţara au fost transportate de către poliţişti la spitale şi adăposturi sociale, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestorul Petre Tobă, având în vedere temperaturile foarte scăzute din ultima perioadă.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Capitală (59), în judeţul Braşov (45) şi în judeţul Suceava (38). Totodată, în Cluj au fost ajutate de poliţişti 31 de persoane, în Craiova 28 şi 23 în judeţul Iaşi.
Poliţiştii vor patrula şi în zilele următoare pentru depistarea şi ajutorarea persoanelor fără adăpost, potrivit sursei citate.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos
