Bărbatul care şi-a ucis întreaga familie a fost reţinut pentru 24 de ore. Criminalul: „Le-am salvat sufletele“
0Florin Mircea Buliga, bărbatul care s-a prezentat marţi la Poliţie pentru a se preda şi a anunţa că şi-a ucis familia, a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat în cursul zilei de miercuri, 28 martie, cu propunere de arestare preventivă. Buliga a fost audiat de anchetatori pentru mai multe ore şi a mărturisit că a comis crima pentru a salva sufletele celor dragi.
Florin Mircea Buliga (43 de ani) s-a prezentat la IPJ Braşov marţi, 27 martie 2018, anunţând că şi-a ucis soţia (40 de ani) şi pe cei doi copii (o fată de 18 ani şi un băiat de 13 ani). În scurt timp, poliţiştii s-au convins că bărbatul avea dreptate. Cel mai probabil în noaptea anterioară mărturiei, el şi-a înjunghiat soţia şi copiii. Anchetatorii spun că din primele informaţii rezultă că totul s-a întâmplat în timp ce victimele dormeau.
Un punct cheie al cazului este o vizită la Mănăstirea Şinca Veche, pe care Buliga spune că a făcut-o înainte de a comite crima, acolo unde, a declarat el, ar fi auzit nişte voci care l-ar fi îndemnat să îşi ia viaţa. Bărbatul chiar ar fi încercat să se sinucidă, dar nu a reuşit, după care s-a decis să ia viaţa membrilor familiei sale.
Florin Mircea Buliga le-a spus anchetatorilor că prin gestul său le-a salvat sufletele celor dragi. El a susţinut pe tot parcursul audierilor că a avut o revelaţie religioasă. Bărbatul a mai povestit că a fost dependent de alcool şi că în urmă cu un an a urmat un tratament pentru a scăpa de alcoolism. Vecinii spun că nu au obervat ca omul să fie beat vreodată, dar familia Buliga se mutase recent în apartamentul din blocul din cartierul Noua.
Marţi seară, după ore de audieri, Florin Mircea Buliga a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă în cursul zilei de miercuri. De asemenea, bărbatul va fi testat psihiatric, pentru a se descoperi dacă a avut sau nu discernământ la momentul comiterii crimei.
Citiţi şi:
Un bărbat şi-a omorât soţia şi copiii, apoi s-a predat la Poliţie. Criminalul: „Acum familia mea este bine. Până acum nu era“
Cine este bărbatul care şi-a ucis întreaga familie după o vizită misterioasă la o mănăstire. Psiholog: „Omul a suferit o criză psihotică“