Bacalaureat 2015 Geografie, Biologie, Chimie, Fizică Braşov. „Să înceapă petrecerea, să curgă alcoalele“
0Subiecte Bacalaureat 2015 Geografie, Biologie, Chimie, Fizică. Absolvenţii claselor a XII-a au trecut astăzi de ultima probă la Bacalaureatului 2015. La ieşirea din sălile de examen cu toţii au fost bucuroşi că examenul s-a terminat.
Bacalaureat 2015 Braşov
Chiar dacă unii recunosc că nu s-au descurcat tocmai bine, nu s-au putut abţine să îşi manifeste bucuria că au scăpat de şcoală. „Gata cu Bacul! Să vină vacanţa!“, striga un elev. „Să înceapă petrecearea, să curgă alcoalele“, ţipa altul şi mai entuziasmat. Niciunul dintre cei doi elevi nu credea însă că va lua examenul. După cum chiar ei spuneau este nevoie de mult noroc, dar speranţa moare ultima.
Alt elev a fost poetic şi a spus că la Bacalaureat a fost frumos, deşi cel mai greu i s-a părut la română. „A fost frumos. Sper să iau 6.00. Nu a fost greu la biologie. Am avut două probleme şi le-am rezolvat. Cel mai greu mi s-a părut la română“, elev de la Liceul Silvic.
Au început estimările
Alţi elevi au început deja să îşi facă calculele şi speră să treacă cu bine de Bacalaureat. Cu toţii aşteaptă acum cu nerăbdare rezultatele.
Totul despre Bacalaureat 2015. Subiecte Bacalaureat 2015 Geografie, Biologie, Chimie, Fizică, Logică, Informatică, Sociologie
„Am avut grilă prima parte la geografie, am avut o şi comparaţie, nu a fost greu. Mie mi s-a părut cel mai dificil la istorie. Nu ştiu că medie voi avea, dar să fie peste 6.00, să iau Bacul“, a spus o elevă de la Colegiul Johannes Honterus.
„Astăzi am dat geografie, nu a fost foarte greu. La Istorie la subiectul trei ne-a picat cel mai greu capitol în opinia mea. Şi la germană a fost greu, a trebuit să comparăm două personaje şi au fost confuzii. Media sigur o să fie peste 8.00“, a spus un alt elev de la Colegiul Johannes Honterus.
Se aşteaptă rezultatele
Rezultatele la examenul de Bacalaureat 2015 se vor afişa în 7 iulie până la ora 12.00. Elevii vor avea apoi la dispoziţie patru ore pentru a face contestaţii. Rezultatele finale se afişează pe data de 10 iulie. La simularea din acest an în judeţul Braşov, elevii nu s-au descurcat extraordinar. Doar 42% dintre elevii claselor a XII-a au obţinut note de trecere . Anul trecut la Braşov, 68.22% dintre candidaţi au promovat examenul. Cei mai mulţi au picat la matematică.
Citeşte şi: