„Am zis noi că întâi de la Braşov porneşte!”. Ziua în care orașul s-a răsculat împotriva comunismului și a lui Nicolae Ceaușescu VIDEO

Revolta braşovenilor din 15 noiembrie 1987 este considerată cea mai importantă mişcare de protest din România comunistă, fiind pusă sub semnul întrebării pentru prima oară soliditatea regimului totalitar.

Relatarea la telefon a unei femei din Brașov, al cărei post era ascultat, a fost transmisă Direcţiei a II-a a D.S.S. Transcrierea convorbirii telefonice începe de la afirmaţia femeii din Braşov: „Noi am avut o sărbătoare foarte mare ieri”, iar explicaţia continuă „la noi a fost grevă mare în oraş”.

Revolta de la Brașov Arhivă Asociaţia 15 Noiembrie 1987

Mai departe, femeia povestește de la ce-a pornit revolta: pentru că „nu s-a dat salaru’”, muncitorii s-au adunat din mai multe secţii şi au cerut explicaţii conducerii întreprinderii. Presupune că nu au rezolvat situaţia în uzină, pentru că „au plecat de la Steagul Roşu”, până în centru, „mii de oameni” s-au ataşat manifestaţiei, „au dat foc la clădirile din oraş, la toate consiliile: la judeţeană, la consiliul popular”, iar „circulaţia a fost oprită, nu s-a mai circulat deloc”.

Femeia din Braşov era încă sub imperiul emoţiei produsă de „ziua asta mare”, relatarea ei fiind presărată, din timp în timp, cu exclamaţii de genul: „eu aşa ceva n-am văzut de când e lumea asta”, „mi-au tremurat picioarele şi toată lumea plângea”, „pur şi simplu a fost ca la televizor, cum arată în altă parte”, „să vezi, nu numai să auzi, să vezi”, toate acestea culminând cu afirmaţia: „Am zis noi că întâi de la Braşov porneşte!”, scrie Oana Ionel într-un documentar publicat în Caietele CNSAS.

În noaptea de 14-15 noiembrie 1987, mai multe sute de muncitori de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov au încetat lucrul, ca urmare a primirii cu întârziere a salariilor diminuate. A doua zi, o parte dintre ei au ieşit din întreprindere şi s-a îndreptat spre sediile judeţean şi municipal ale Partidului Comunist din oraş.

Pe parcurs, li s-au alăturat mai multe mii de persoane, pentru că nemulţumirile exprimate coincideau cu cele ale oricărui locuitor al Braşovului, cuprinzând solicitări sociale şi, treptat, politice. 

Pentru prima oară după foarte mult timp, pe străzi au răsunat versurile vechiului cântec patriotic „Deşteaptă-te, române!”. S-a mai strigat „Jos dictatorul!”, „Jos ticăloşii!”

Forţele de ordine au intervenit cu întârziere, ca urmare a încercărilor de stingere a protestului cu ajutorul activiştilor de partid, dar şi pentru că supravegheau secţiile de vot, întrucât erau organizate alegeri pentru consiliile locale.

Manifestanţii care au vrut să părăsească incinta întreprinderii au găsit porţile deschise. Şeful Biroului de Miliţie de pe Platforma I.A.Bv., maiorul Teodor Damian, a recunoscut ulterior faptul că el a fost cel care a îndemnat portarul să deschidă, pentru că şi-a dat seama că mulţimea ar fi reuşit oricum să iasă.

La Consiliul Judeţean de Partid, protestatarii au fost întâmpinaţi de primarul Dumitru Calancea. Acesta a încercat să le vorbească, însă cei din primele rânduri „s-au năpustit” asupra lui, determinându-l să se refugieze înăuntru. Manifestanţii au forţat uşile şi au intrat în clădire, distrugând tot ce întâlneau în cale: ghivece cu flori, lustre, covoare etc. La etajele superioare, au aruncat, pe geamuri, documente, mobilier şi tablouri. În clădire nu au găsit pe nimeni. Punctul culminant la constituit aruncarea în stradă a portretului uriaş al lui Nicolae Ceauşescu, afişat pe faţada clădirii.

Gestul muncitorilor a însemnat îndepărtarea simbolică a dictatorului de la conducerea ţării, cum afirma Werner Sommerauer: „L-am detronat în Braşov? L-am detronat... În Braşov e detronat. A zburat de pe două clădiri... Ce aplauda lumea!”.

Manifestanţii din afara clădirii au dat foc materialelor aruncate în stradă. S-au descoperit şi depozitele de alimente pentru nomenclatura de partid, iar acest lucru nu a făcut decât să sporească furia mulţimii dezlănţuite. Astfel, au zburat pe ferestre sau au fost împărţite oamenilor din afara clădirii roţi de caşcaval, salam, portocale, sticle de Pepsi-Cola etc., aşa cum au relatat martorii și participanții.

Pompierii au încercat să intervină cu maşini speciale, dar au fost opriţi de protestatari. După aproximativ două ore de la sosirea manifestanţilor în centrul oraşului, miliţia, forţe ale armatei şi Securităţii şi-au făcut apariţia cu maşini blindate şi armament de luptă, fiind operate arestări.

Negând caracterul politic al protestului, anchetatorii au selectat un lot de 61 de persoane, care au fost judecate într-un simulacru de proces, la 3 decembrie, la Clubul I.A.Bv., şi condamnate pentru „acte de huliganism”.

Alături de cei 61, au fost deportate din Braşov alte câteva persoane (participanţi la revoltă sau care îşi exprimaseră solidaritatea cu gestul muncitorilor), care până la evenimentele din decembrie 1989 au fost urmărite permanent de Securitate, vieţile lor şi ale familiilor lor schimbându-se de o manieră categorică.

„Și satele sunt la fel de înfometate ca şi oraşele“

Imaginea României anului 1987 este bine creionată de un oficial al Ambasadei Iugoslaviei la Bucureşti, care, aşa cum nota conştiincios informatorul „Niculescu”, afirma: „Situaţia este disperată. Starea de înfometare este mai gravă ca în timpul războiului, când la sate se mai găsea ceva de mâncare. În prezent şi satele sunt la fel de înfometate ca şi oraşele. Ce face un muncitor cu 300 grame pâine, care aproape este necomestibilă (au mostre de pâine din Braşov, Iaşi, Buzău, Craiova şi din celelalte oraşe şi centre muncitoreşti), ulei nu primesc deşi au cartele, zahăr nu, carne nu, cartofi nu, varză nu, fasole, mezeluri nu, căldură şi curent electric nu, cum să muncească? Cei ce au copii sunt disperaţi, mai ales că pentru un litru de lapte pentru care au aprobare aşteaptă ore în şir“.