Elena Merișoreanu, absentă de la funeraliile lui Horia Moculescu, critică artiștii care nu au venit: „I-a ridicat pe mulți”
0Marele compozitor Horia Moculescu a fost condus duminică, 16 noiembrie, pe ultimul drum de către familie și cei mai apropiați prieteni ai săi. Deși la înmormântare au participat nume grele din industrie, unii dintre marii artiști au lipsit.

Printre cei care nu au putut fi prezenți la ceremonie se numără și interpreta de muzică populară Elena Merișoreanu care, din cauza unor probleme personale, a trebuit să plece din oraș.
Cu toate acestea, artista a promis că va merge la cimitir pentru a-i aduce un ultim omagiu maestrului Moculescu. Chiar dacă a fost absentă, ea transmis un mesaj dur pentru cei care au fost ajutați de Horia Moculescu, dar nu au participat la funeralii.
„Ne-am tot întâlnit pe la filmări, evenimente, nu am fost însă foarte apropiați. Cu toate acestea, el era de o delicatețe ieșită din comun, era respectuos, o persoană deosebită, am văzut că s-a implicat mult în creșterea și educația Nidiei. A lăsat în urmă o zestre inestimabilă prin toate cântecele pe care le-a creat. N-a dus o viață ușoară, dar a lăsat o comoară în urmă. Îmi pare rău că nu am ajuns la înmormântare, sunt plecată din oraș, dar cu siguranță o să merg să aprind o lumânare la cimitir când mă întorc. Sper ca Dumnezeu să îi dea putere fiicei sale”, a spus Elena Merișoreanu pentru Click!.ro.
Artista este de părere că ar fi trebuit să fie prezenți mai mulți oameni la ceremonia de înmormântare și că este surprinsă de faptul că unele persoane nu și-au făcut apariția.
„Să știți că totuși nu au participat la funeralii atât de mulți soliști precum mă așteptam... Am văzut la știri... Păcat, el a făcut mult bine multor soliști, i-a ridicat pe mulți, dar cine știe... Fiecare are problemele sale...Am văzut că a participat Corina Chiriac, ea e o scumpă și o drăguță, a fost și Angela Similea... Dumnezeu să îl ierte, să îl odihnească în pace. El va trăi mereu prin cântecele lui alături de cei care îl iubesc”, a mai spus Elena Merișoreanu.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al maestrului Horia Moculescu a fost depus încă de sâmbătă, la prânz, în capela Cimitirului Bellu Ortodox, acolo unde zeci de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu. Compozitorul își va dormi somnul de veci într-un cavou al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, aflat pe una dintre aleile unde odihnesc nume mari ale muzicii românești – Gherase Dendrino, Sile Dinicu, Mircea Tiberian sau Paul Constantinescu.























































