35 de ani de la revolta din Brașov. Cum s-au desfășurat primele proteste împotriva lui Ceaușescu
0Marți, 15 noiembrie, se împlinesc 35 de ani de la revolta anticomunistă din Brașov, moment în care brașovenii au ieșit în stradă pentru a scanda împotriva regimului Ceaușescu.
Primele proteste de la Brașov au început cu o zi înainte, la 14 noiembrie 1987, în cadrul întreprinderii de autocamioane Steagul Roșu, într-o zi de salariu. Muncitorii au primit doar jumătate din salariu, iar la rubrica „Rețineri” era scris cuvântul „social”. Fără a primi răspunsuri de la conducerea întreprinderii, oamenii au decis să nu mai lucreze, iar utilajele nu au mai fost pornite.
Protestele s-au amplificat la primele ore ale dimineții, atunci când au sosit la muncă și mai mulți oameni, circa 4.000 de persoane protestând la porțile uzinei. La ora 11.00, aceștia au decis să plece în coloană spre Comitetul Județean PCR, dar cei mai mulți dintre protestatari s-au retras, rămânând în jur de 400 de persoane în coloană.
Manifestanții cereau mâncare, căldură și pâine fără cartelă, iar între timp, coloanei s-au alăturat și muncitori de la fabrica Tractorul Brașov, dar și elevi, studenți și alți brașoveni.
Protestul s-a transformat într-unul politic, iar oamenii au început să strige împotriva regimului ceaușist.
Oamenii au pătruns în clădirea Comitetului de Partid și au găsit acolo produse care în acea perioadă erau considerate delicatese: salam de Sibiu, caşcaval, banane, portocale, Pepsi. Protestatarii furioşi au distrus mobilier (ferestre, scaune, mese), aparatură (calculatoare, telefoane, televizoare) şi au spart geamuri; pentru ei, aceste obiecte aparţineau comuniştilor şi trebuiau înlăturate sau arse.
Mulţimea nu s-a descărcat doar asupra mobilierului, ci a agresat şi membri ai nomenclaturii braşovene, inclusiv pe primarul Calancea, acesta fiind bătut şi fiindu-i spartă o arcadă. Unul din miliţieni a fost bătut, apoi dezbrăcat în pielea goală, iar uniforma i-a fost sfâşiată de mulţime.
Timp de o săptămână, autoritățile au cercetat și arestat câteva sute de oameni. Peste 193 de persoane au fost cercetate în legătură cu manifestaţia din 15 noiembrie, până la finalul lunii noiembrie. Într-un final, 61 de persoane au fost trimise în judecată pentru „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice”.
La mijlocul lunii decembrie, un grup de studenţi de la Facultatea de Mecanică din Braşov au decorat sălile clădirii Universităţii cu înscrisuri anticomuniste.
Revolta de la Brașov a fost una dintre primele mișcări care au anunțat ceea ce avea să se întâmple în decembrie 1989, revoluția care a dus la îndepărtarea regimului comunist.