A doua ursoaică a fost capturată la Braşov, după numai câteva zile. Femela cu trei pui se află în siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A fost capturată încă o ursoaică la Braşov FOTO Asociaţia Milioane de Prieteni
A fost capturată încă o ursoaică la Braşov FOTO Asociaţia Milioane de Prieteni

După ce săptămâna trecută a fost capturată, cu ajutorul unei cuşti în care era pusă momeală, o ursoaică din Braşov care venea în zonele populate, acum autorităţile au reuşit să o prindă şi pe a doua.

A doua ursoaică obişnuită să vină în zonele populate din Braşov a fost capturată de primărie, cu ajutorul cuştii închiriate în aceste zile. Este vorba despre o femelă care are trei pui şi care apărea frecvent în zona străzii Nisipului de Sus din cartierul Şchei. 

„În cursul nopţii de 12 spre 13 octombrie, în zona străzii Nisipului de Sus a fost capturată şi tranchilizată ce de-a doua ursoaică cu pui, care în mod frecvent intra în oraş, în zona cartierului Şchei. Este vorba de un exemplar de aproximativ 5 ani, care cântăreşte 130-140 kg. Cei trei pui au în jur de 7 luni şi cântăresc aproximativ 20 de kilograme fiecare. După măsurarea şi cântărirea celor patru animale capturate, întreaga familie de urşi a fost relocată”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea. 

„Ursoaica cu cei trei pui capturată ieri noapte în Schei este în deplină siguranţă în sanctuarul AMP Libearty. Am răspuns solicitării şi nu am putut sta indiferenţi, iar, de acum, tânăra ursoaică, împreună cu puiuţii ei, sunt cei mai noi locatari ai sanctuarului. 

Mama urs are circa 5 ani şi cam 140 de kilograme, iar micuţii au 8-9 luni. Starea lor de sănătate este bună, dar sunt foarte speriaţi şi au nevoie de o perioadă de linişte. Au fost eliberaţi în unul dintre ţarcurile speciale ale sanctuarului şi vor fi monitorizaţi cu atenţie. De acum nu vor mai căuta disperaţi prin gunoaie, nu se vor mai feri de maşini şi îi aşteaptă o viaţă lungă departe de orice pericol”, a spus vicepreşedintele Asociaţiei „Milioane de Prieteni”, Paula Ciotloş. 

În zona cartierului Şchei, zona în care sunt semnalate cele mai multe incidente, mai ales că urşii intră şi în curţile şi grădinile cetăţenilor, Municipalitatea mai monitorizează încă o ursoaică cu trei pui, o ursoaică cu doi pui şi doi masculi. 

Vă mai recomandăm:

 

Elevul de aur al României este de neegalat la mai toate materiile. „Bate” olimpici mult mai mari decât el

 

Groaza a pus stăpânire pe Braşov. Dracula Film Festival, la ediţia cu numărul 9

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite