Victor Ponta la Brăila, în timp ce dădea autografe: "Semnez demisia lui Băsescu!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta a venit la Brăila împreună cu Crin Antonescu, la lansarea candidaţilor. FOTO: ADEVĂRUL
Victor Ponta a venit la Brăila împreună cu Crin Antonescu, la lansarea candidaţilor. FOTO: ADEVĂRUL

Victor Ponta, premierul României, împreună cu Crin Antonescu şi alţi membri marcanţi ai Guvernului, a ajuns la Brăila, cu prilejul lansării candidaţilor proprii, prilej cu care n-a ezitat să-l atace pe Traian Băsescu.

Dacă în timpul discursului său, Ponta a pledat pentru ca publicul să strige "Jos Băsescu", înainte de plecare, n-a ezitat ă facă o baie de mulţime, asemenea preşedintelui Traian Băsescu. În timp ce dădea autografe, Victor Ponta a glumit: "Semnez demisia lui Băsescu".

El s-a pierdut în mulţime, spre îngrijorarea preşedintelui CJ, Gheorghe Bunea Stancu, care a exclamat: "Ce naiba, l-am pierdut pe prim ministru!"

Recuperat în cele din urmă din public, la plecare, Ponta i-a răspuns unui susţinător ce-l întrebase despre majorarea pensiilor militarilor: "Nu ne-a lăsat FMI-ul, n-am avut bani şi pentru poliţişti şi nu era corect să dăm numai la Armată. Am prins majorarea în bugetul din 2013".

Mai mult, la întrebarea unei femei din mulţime "Îl scoateţi pe domnul Năstase, de acolo de unde e?", Ponta a exclamat: "Îl coatem!".

Nici Crin Antonecu nu s-a lăsat mai prejos. În timpul discursului i-a amintit lui Băsescu despre neîncrederea pe care a avut-o în alianţă şi i-a promis că el va deveni preşedinte al României. Antonescu a râs zgomotos când o susţinătoare i-a spus: "Scoateţi-l afară, că dacă îl strângi puţin îi dă coniacul pe nas!" şi a dat afirmativ din cap.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite