Şoferii brăileni despre modificarea Codului Rutier: "Nu-i exclus să crească numărul accidentelor!"
Libertăţile nou acordate prin modificările Codului Rutier îi bucură pe unii şoferi, dar îi îngrijorează pe profesionişti. În mod cert, spun ei, vor fi şi teribilişti care vor forţa aceste reguli şi nu este exclus să crească numărul accidentelor rutiere.
Taximetriştii din zona Palatului Telefoanelor din Brăila susţin că, pe de o parte, este bine că nu vor mai fi unele restricţii, însă aceste libertăţi vor perturba traficul. "Şi acum sunt mulţi aceia care încalcă aceste reguli, portul centurii, vorbitul la telefon, despre semnalizare nici nu mai vorbesc, însă, de acum încolo, sunt convins că vor fi şi mai mulţi teribilişti", ne-a spus unul dintre taximetrişti.
Nici şoferii de autobuze şi maxi-taxi nu sunt încântaţi: "Mai rămâne să le dea voie să facă liniuţe pe Călăraşi şi...o să avem câte un mort în fiecare zi!", ne-a strigat şoferul unui autobuz de pe traseul 4.




















































