Răsturnare de situație în cazul accidentului în care un copil de trei ani a fost omorât de o mașină. La volan nu s-a aflat o femeie drogată

0
Publicat:

Polițiștii au aflat că la volanul mașinii care a lovit mortal un copil de trei ani, din Brăila, nu s-a aflat o femeie drogată, ci un bărbat care are persmisul suspendat.

Polițiștii au aflat că la volanul mașinii se afla un bărbat FOTO: Arhivă, Adevărul
Polițiștii au aflat că la volanul mașinii se afla un bărbat FOTO: Arhivă, Adevărul

Poliția Municipiului Brăila a efectuat percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Este vorba despre accidentul produs pe 26 august, atunci când „o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, ar fi condus un autoturism pe strada Cărămidari, din municipiu și ar fi accidentat un minor, de 3 ani, care a decedat”.

Imediat după accident, femeia a fost testată cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv. Însă, în urma analizelor efectuate de către I.M.L. Iași, rezultatul a infirmat faptul că femeia se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Mai mult, anchetatorii au descoperit că mașina a fost condusă de un bărbat.

„În urma probatoriului administrat de polițiști și a cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, s-a stabilit faptul că, la data de 26 august a.c., în momentul producerii evenimentului rutier, la volanul autoturismului s-ar fi aflat un bărbat, de 40 de ani, din Brăila, ce are exercitarea dreptului de a conduce suspendată”, a transmis IPJ Brăila.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere legală. În acest caz a fost deschis „un dosar de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

 Mama copilului ucis: „Vreau să se facă dreptate!”

David, copilul de trei ani, accidentat mortal, de o șoferiță din Brăila cu test antidrog pozitiv, este condus miercuri, 30 august 2023, pe ultimul drum de părinți. „Vreau să se facă dreptate”, spune îndurerată mama micuțului.

Potrivit polițiștilor, o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cărămidari, dinspre strada Bistriței către strada Avram Iancu a surprins și accidentat un copil, în vârstă de trei ani, din Brăila. Martorii au povestit pentru debrăila că micuțul a fost luat pe capotă, iar parbrizul mașinii a fost spart. 

Disperată, mama copilului a sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale minorului. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru David. 

„Era un copil fericit și un copil iubit. Era iubit de toată lumea, de vecini, de rude. De atunci, eu înnebunesc… minut cu minut. Nu mai am nicio putere. Eu sper ca autoritățile să își facă datoria așa cum trebuie. A omorât un copil nevinovat… Vreau să se facă dreptate! Sper din suflet să se facă dreptate”, a mărturisit mama lui David. 

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite