O femeie de 80 de ani a fost salvată din incendiu de un jandarm brăilean aflat în timpul liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu într-un bloc din Brăila, sursa: Jandarmeria Brăila
Incendiu într-un bloc din Brăila, sursa: Jandarmeria Brăila

O femeie în vârstă de 80 de ani a fost salvată din incendiu de un jandarm aflat în timpul liber. Flăcările i-au cuprins apartamentul, iar femeia intrase în panică. Ea a fost evacuată la timp, iar acum este înafara oricărui pericol.

Marţi, în jurul orei 14.00, un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, aflat în timpul liber, a evacuat o femeie octogenară din apartamentul acesteia, unde izbucnise un incendiu. Adrian locuieşte în acelaşi bloc, iar în momentul declanşării incendiului, acesta se afla în apropiere, împreună cu copiii săi. 

„Colegul nostru, plutonier adjutant Beraru Adrian, locuieşte în acelaşi bloc, iar în momentul declanşării incendiului, acesta se afla în apropiere, împreună cu copiii săi. La un moment dat, a observat cum iese fum dintr-un apartament situat la etajul 1. Şi-a dat seama imediat că proprietara imobilului, o femeie în vârstă de 80 ani, este în pericol.

 Flerul dobândit în cei peste 10 ani de când poartă uniforma militară l-a determinat să intervină la timp, pentru a împiedica un posibil final nefericit. Din spusele colegului nostru, octogenara intrase în panică şi încerca să-şi salveze cât mai multe bunuri, lăsând în plan secund siguranţa şi sănătatea ei”, a transmis Jandarmeria Brăila.

Totodată, plutonier adjutant Beraru Adrian a apelat imediat S.N.U.A.U. 112, anunţând incendiul.

Potrivit ISU Brăila, incendiul a fost lichidat, a ars mobila de bucătărie şi s-au degradat pereţii apartamentului.  

Vă recomandăm şi: 

Cum arată o maşină de lux „reparată“ într-un service din Galaţi: improvizaţii cu burete, piese stricate şi kilometri în plus

Bolidul de lux al proxenetului „Spaidăr”, scos la licitaţie de către Fisc. Cât valorează maşina

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite