Maternitatea, datoare cu peste două milioane de lei
0Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie a fost preluat de curând de către Spitalul Judeţean. Maternitatea a fost preluată cu o datorie de circa 2.200.000 de lei.
„Are o lipsă de circa 22 de miliarde de lei vechi, fapt care m-a deranjat fiindcă nu am ştiut de asta, dar o să găsim noi soluţii", a declarat Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ.
Încă de luna trecută de când a semnat contractul de finanţare cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Maternitatea nu se ajungea cu banii.
Vădit deranjat de ceea ce s-a petrecut până acum în Maternitate, Stancu a anunţat că are de gând să supravegheze personal la felul în care sunt implementaţi cei 16 milioane de lei veniţi de la Banca Mondială.
16 milioane pentru reabilitare
Banii vor fi folosiţi pentru reabilitarea totală a spitalului. Potrivit contractului vor fi executate lucrări de arhitectură, instalaţii sanitare, instalaţii electrice curenţi tari, instalaţii electrice curenţi slabi, instalaţii termice, instalaţii ventilare şi climatizare, instalaţii de gaze medicale pentru oxigen, aer comprimat sau vid, precum şi echipamente tehnologice aferente instalaţiilor anterioare. Lucrările sunt programate să fie finalizate în primăvara anului 2012.