La Penitenciarul Brăila a început febra pregătirii sărbătorilor, cu încondeieri de ouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, persoanele private de libertate de la Penitenciarul Brăila confecţionează obiecte decorative şi artizanale.

Sub directa îndrumare a membrilor Serviciului de Educaţie, în cadrul atelierului ocupaţional un grup format din 26 de persoane private de liberate au confecţionat diverse obiecte specifice acestei perioade.

Faţă de anii trecuţi, aceştia au încercat să se adapteze noilor tendinţe, realizând, pentru prima oară, ouă şi felicitări.

„Activitatea se desfăşoară în cadrul proiectului "Sfintele Sărbători de Paşti", proiect care se derulează la nivelul întregului sistem penitenciar şi are drept scop valorificarea, promovarea, respectarea şi transmiterea tradiţiilor spirituale şi obiceiurilor populare româneşti în rândul persoanelor private de libertate", ne-a comunicat subcomisar Simona Kober, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Brăila.

În baza Protocolului de colaborare încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, un reprezentant al acestora va imortaliza obiectele realizate şi modul lor de confecţionare, în vederea realizării unor diagrame digitale.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite