Iepuraşul are caschetă de poliţist pentru copiii orfani de la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au mers  în vizită la copiii protejaţi în sistem rezidenţial de tip familial ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului  Brăila. Întâlnirea poliţiştilor cu minorii protejaţi s-a realizat la Căsuţa „Fulda”, loc ce a permis şi realizarea unei activităţi în aer liber.

Cei aproape 80 de copii au primit din partea poliţiştilor atât recomandări preventive pentru  apropiata vacanţă de sărbători, cât şi daruri. Copiilor li s-a reamintit cum trebuie să procedeze pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de tâlhărie sau ale traficului de persoane, ce înseamnă agresivitatea şi violenţa, dar şi unde trebuie să sesizeze o dispariţie de minori.

"La finalul întâlnirii, copiii au primit dulciuri din partea poliţiştilor, activitate susţinută de organizaţile profesionale : Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor- Regiunea 1 Brăila, Corpul Naţional al Poliţiştilor- Consiliul Teritorial Brăila şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual", ne-a declarat inspector principal Jenel Sogor.

La rândul lor poliţiştii au fost încântaţi să vadă expoziţia cu obiecte pascale realizate de copiii din sistemul de protecţie şi să asculte poeziile tematice pregătite de aceştia.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite