FOTO Ziua Porţilor Deschise la Poliţie, cu luptători mascaţi şi câini de urmă inteligenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au văzut de aproape arsenalul SAS   FOTO Florentin Coman
Copiii au văzut de aproape arsenalul SAS   FOTO Florentin Coman

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a organizat, vineri, 28 noiembrie, în perioada premergătoare Zilei Naţionale a României, o Zi a Porţilor Deschise. Oaspeţii poliţiştilor brăileni au fost elevi din clasele a XI-a, de la Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” şi de la Liceul de Artă „Hariclea Darclee”, dar şi copii din clase mai mici, care la final s-au declarat încântaţi de exerciţiile de luptă prezentate în cadrul acţiunii.

Spectaculoase au fost atât manevrele executate de luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS), dar şi demonstraţia de dresaj realizată cu Rex, câinele de urmă al IPJ. Luptătorii SAS le-au prezentat vizitatorilor un exerciţiu de luptă de mare dificultate: coborârea în rapel de pe o clădire înaltă. Apoi le-au arătat copiilor armamentul pe care îl au în dotare.

Câinele Rex, aflat în grija agentului şef adjunct Marian Hârjoghe, este un ciobănesc german de 5 ani care pe parcursul acestui an a contribuit esenţial la prinderea a nu mai puţin de şase hoţi. Vineri, sub îndrumarea conductorului său, Rex le-a demonstrat copiilor cât de bine execută comenzile, atât cele simple - „Culcat!”, „Şezi!” etc – cât şi pe cele mai complexe, care implică prinderea şi imobilizarea unui agresor.

Un alt moment al vizitei a constat în vizualizarea unei maşini a Poliţiei Rutiere, copiii fiind îndemnaţi să intre în interior pentru a vedea de aproape radarul şi alte echipamente folosite la depistarea şoferilor indisciplinaţi.

Tot în timpul acţiunii de vineri, elevilor le-a fost expus un film de prezentare al activităţilor desfăşurate de IPJ Brăila.

FOTO Civilii brăileni au pus mâna pe tunurile Batalionului 285 Artilerie. Totul în cadrul organizat al unei Zile a Porţilor Deschise

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite