EXCLUSIV: Un recidivist este liber după ce şi-a măcelărit prietenul cu toporul | adevarul.ro

EXCLUSIV: Un recidivist este liber după ce şi-a măcelărit prietenul cu toporul

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Ionuţ Ermalai şi-a lovit amicul de mai multe ori, aproape retezându-i braţele şi un picior, sub privirile fiului de 12 ani. A fost pus în libertate de instanţă, deşi victima a avut nevoie de 200 de zile de îngrijiri medicale. A încercat să spună că a fost în legitimă apărare, apoi s-a dat bolnav psihic.

E liber, dar e trimis în judecată. Aseară, procurorul criminalist Marinela Coşniţă, şeful Secţiei Urmărire Penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, l-a trimis în judecată pe agresor, pentru tentativă de omor.

„Inculpatul a fost arestat preventiv pe 14 martie 2009, pentru vătămare corporală gravă. Pe 17 martie, Tribunalul Brăila a admis recursul declarat de inculpat, a revocat arestarea preventivă şi a dispus punerea în libertate a acestuia. După administrarea probelor, am decis schimbarea încadrării juridice, în tentativă de omor", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului, Marinela Coşniţă, care a instrumentat cazul.

Doi minori, martori

Ionuţ Ermalai şi Nicuşor Cristea se cunoşteau de câţiva ani. Au fost prieteni până în seara zilei de 12 martie 2009, când, după ce s-au cinstit, s-au luat la harţă.

image

Cristea venise în vizită la Ermalai împreună cu fiul de 12 ani, Augustin. În aceeaşi încăpere se mai afla concubina recidivistului, Lenuţa, care-şi hrănea copilul de doi anişori. După ce-au dat pe gât o sticlă de vodcă şi doi litri de vin, bărbaţii au ajuns să se înjure. Ulterior, fiecare a afirmat că ar fi fost provocat de celălalt.

„Îmi ţinea copilul de doi ani în braţe şi spunea că este drăgălaş ca «Dohoman al lui»", a declarat Ermalai anchetatorilor.

Dohoman este numele câinelui lui Cristea. Agresorul a mai afirmat că prietenul său i-ar fi făcut propuneri indecente concubinei, chiar la el acasă şi că, invitat să plece, l-ar fi muşcat de ureche.

„Fiul părţii vătămate, în vârstă de 12 ani, a intervenit, spunându-i inculpatului să nu-l mai lovească pe tatăl său", precizează anchetatorii.

image

Copil traumatizat

Copilul a fost, cu siguranţă, traumatizat, după ce Ermalai i-a lovit tatăl cu toporul. A fost o minune că bărbatul a scăpat cu viaţă, după ce braţul stâng i-a fost secţionat aproape în totalitate, i-au fost tăiate tendoanele de la braţul drept, iar rotula şi femurul de la piciorul stâng i-au fost făcute ferfeliţă.

Victima a fost internată la Spitalul Judeţean Brăila, apoi la Spitalul Clinic de Urgenţă şi Chirurgie Plastică Reparatorie Bucureşti. N-a fost de ajuns, astfel că a ajuns şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti, pentru „redarea genunchiului stâng".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite