De două ori victime: "Maşina mi-a smuls-o pe mama din mână!"/Află de aici drama brăilencei accidentate pe zebra de la Tribunal
Soarta victimelor accidentelor rutiere, „la indigo": nimeni nu se interesează de ele după ce sunt băgate în spital. Femeia care, pe 18 mai, a văzut moartea cu ochii, după ce a fost lovită chiar pe trecerea de pietoni, spune că s-a temut cel mai mult pentru viaţa fiicei sale. Ana-Maria, de zece ani, a fost la un pas de nenorocire.
Pe 18 mai a mai fost un accident. Unul mortal. La doar două ore după acesta, la 18.30, o altă dramă se consuma, de această dată chiar pe trecerea de pietoni situată în „buricul târgului", la Palatul de Justiţie. Puţini sunt şoferii care, după ce au greşit, îşi mai caută victimele.
„Locuiesc pe B-dul Cuza. Fusesem cu fetiţa, Ana-Maria, la farmacia de pe colţ. Trei maşini ne-au acordat prioritate, şoferul primei maşini chiar ne-a făcut semn să trecem", povesteşte Carmen Ciucă, femeia de 40 de ani, victimă a accidentului de la tribunal.
„Mama este moartă!"
De mână cu fetiţa, Ana-Maria, Carmen s-a angajat în traversare, către tribunal. Atunci a auzit zgomotul de frânare produs de autoturismul Renault Megane BR-03-ZNG, condus de Marius Adrian Cârâc, de 26 de ani, care nu este din Brăila.
„Mama a strigat: «Ana-Maria, maşina!» şi m-am oprit. Am tras-o spre mine, dar maşina mi-a smuls-o pe mama din mână. Făcuse doar un pas", ne-a mărturisit fetiţa de zece anişori, care a trăit adevărate clipe de coşmar.
Carmen a fost lovită violent, luată pe capotă şi proiectată apoi câţiva metri pe asfalt. În locul în care a căzut a rămas sânge, iar ochelarii i-au fost făcuţi ţăndări. Ana-Maria, plângând şi tremurând de spaimă, a alergat acasă, să-i spună tatălui ei că „mama e moartă".
„M-a pus să declar..."
Carmen Ciucă şi-a revenit după o oră, la UPU, după ce medicii depuseseră eforturi ca s-o resusciteze. Lovită la cap, cu un picior rupt şi cu traumatism toracic şi ocular, a fost internată la Judeţean. Multă vreme, femeia şi-a adunat cioburi de parbriz din păr.
Astăzi se merge în pelerinaj la moaştele Sf. Nicolae de la Mănăstirea Măxineni
„Carmen Ciucă a fost internată cu o contuzie toracică şi plagă epicraniană, având, totodată, ruptură de ligament la genunchiul drept. A avut mare noroc, putea fi şi mai grav", ne-a declarat dr. Cătălin Urdă, medicul care a îngrijit-o timp de o săptămână.
Carmen spune că nu intenţinează să-şi retragă plângerea penală. „Poliţia continuă cercetările în acest caz, pentru vătămare corporală din culpă", ne-a comunicat inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
„Cât timp am stat în spital, şoferul a venit de două ori la mine. Ultima oară, mi-a spus să declar că m-am speriat de o maşină parcată şi că i-am apărut în faţă brusc, fără să mă asigur. Vroia să reiasă că n-aş fi fost pe trecerea de pietoni, ca să scape de dosar penal", ne-a spus femeia accidentată, care nu şi-a revenit nici acum din coşmarul prin care a trecut, în luna mai.





















































