Brăila:Cinema „Central” şi-a reluat proiecţiile aseară

0
0

Cel mai mare cinematograf din oraş a revenit la viaţă după un an de la închiderea sa. Aseară, la Cinema "Central" a rulat proiecţia "Iron Man 2", preţul biletului fiind de cinci lei. Cinefilii au avut astfel posibilitatea de a viziona un film deosebit pe cel mai mare ecran din oraş.

Anişoara Labuneti, administratorul cinematografului, spune că în weekend vor fi câte trei proiecţii, la 14.30, 17.00 şi 19.30, iar vineri, luni, marţi şi miercuri sunt doar două spectacole, după amiază.

"Joi cinematograful este închis pentru că se schimbă filmul. Nu mă aştept să avem succes de la început, oamenii încă nu ştiu că s-a redeschis", spune Anişoara Labuneţi.

Unicul de dinainte de Revoluţie

Din 1994 şi până în această vară, Cinema "Central" Brăila a fost închiriat şi exploatat de societatea "Qualiti Impex" SRL Bucureşti. Din luna august, contractual de închiriere a fost interupt, iar cinematograful a reintrat în reţeaua de exploatare a Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare Filme.
"Pe viitor vom aduce «Înfruntarea Titanilor» şi «Robin Hood»", mai spune administratorul.

În ciuda lacătului care a stat pe uşă din 10 septembrie 2009 şi până acum, în interior totul este păstrat în cea mai bună ordine.
Odată aprinsă lumina, sala prinde contur. Cele 366 de locuri şi ecranul de proiecţie imens sunt gata oricând să-şi primească clienţii.
Cinematograful are centrală pentru încălzire proprie, fotolii moderne şi sunet "Dollby".

image

Brăilenii care iubesc magia filmului văzut în sală se declară mulţumiţi.

"Am aşteptat atât să se deschidă cinema la Mall şi nimic. Dacă s-a redeschis «Centralul» şi biletul este cinci lei, perfect", spune Daniel Solomon, 31 ani.

Mai multe - Brăila

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite