Brăila: Subiecte uşoare şi calificative excelente în prima zi de Bac
0
Examenul de Bacalaureat a debutat ieri cu prima probă orală la limba şi literatura română. La ora 8.30 primii candidaţi au intrat în sălile de examen din centrele organizate la Brăila: Colegiul Economic „Ion Ghica", Colegiul Naţional „Gh. M. Murgoci", Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu", Grupul Şcolar Industrial „Panait Istrati", Grupul Şcolar „G. K. Constantinescu", Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius" şi Liceul Teor
2.703 elevi vor trăi emoţiile examenului în următoarele trei săptămâni. Aproape 1.000 de elevi au susţinut ieri prima probă.
Pentru aceia dintre ei bine pregătiţi subiectele nu au fost deloc grele.
Examenul a decurs fără incidente. Pentru aceia cărora le-ar trece prin cap să copieze, trebuie să ştie că anul acesta Ministerul Educaţiei a înăsprit măsurile de securitate.
Fără camere de supraveghere
Chiar dacă la Brăila nu au fost montate camere video de supraveghere, aşa cum se vehicula la un moment dat, cei care vor totuşi prinşi copiind, nu vor mai avea voie să susţină examenul în următoarele două sesiuni.
„Cuvintele de ordine sunt zero fraude şi o evaluare cât mai apropiată de realitate din partea profesorilor", a precizat prof. Viorel Botea, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila.
La C. N. „Gheorghe Munteanu Murgoci" candidaţii s-au pregătit din timp pentru examen şi nu au întâmpinat niciun fel de probleme în a primi cele mai bune calificative.
„Totul a decurs normal, fără probleme şi sunt convinsă că elevii noştri vor obţine calificative maxime", a spus prof. Viorica Moşescu, directorul liceului.
Prima probă, la limba română se termină miercuri. 945 de elevi susţin astăzi şi mâine examenul oral.























































