Brăila: Oameni în toată firea, depistaţi beţi la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de la Rutieră nu iartă pe nimeni
Poliţiştii de la Rutieră nu iartă pe nimeni

Sâmbătă seara, la orele 19.15, Cornel S., de 52 de ani, din municipiu, în timp ce conducea autoturismul pe strada Şcolilor - la intersecţia cu strada Hipodrom -, a tamponat un alt autoturism după care a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, ulterior fiind identificat la domiciliu de poliţişti.

Cercetările au stabilit că acesta se afla sub influenţa accentuată a băuturilor alcoolice. A fost testat cu aparatul etilotest şi i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.

Poliţiştii i-au întocmit suspectului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

La ora 19.30, Marian D., de 59 de ani, din municipiu, a fost depistat în trafic de poliţişti, în timp ce conducea autoturismul pe strada General Gheorghe Avramescu, aflându-e sub influenţa băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest şi a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică ce depășește 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

Cercetările continuă.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite