Brăila: Creşte numărul ţeparilor prin SMS
0Deşi metodele folosite au fost de multe ori dezvăluite în presă, escrocii încearcă în continuare să ne fure cu ajutorul mobilului. Ca să fie cât mai convingători, ei asociază textul trimis, prin care sunt atraşi potenţialii clienţi, cu nume renumite ale unor firme care vând electronice.
Un astfel de mesaj înşelător a primit ieri Ionel Dima din Brăila. Omul, mai să sară în sus de bucurie când a citit SMS-ul!
„Felicitări, în urma tragerii la sorţi, ALTEX v-a desemnat câştigătorul unui telefon mobil NOKIA N-97 şi a 5.000 de euro, pentru informaţii apelaţi la acest număr de telefon: +40751637259".
A format numărul şi de la celălat fir o voce plăcută i-a răspuns spunându-i ce are de făcut în continuare.
„Vorbea de parcă ar fi ştiut perfect ce are de făcut. M-a anunţat că pentru a putea intra în posesia premiului va trebui să încarc cu valoarea de 150 de euro o cartelă prepay. Mi s-a comunicat că este neccesar acest lucru deoarece fiecare câştigător trebuie să plătească taxele aferente câştigului. Cât despre suma de bani, mi s-a spus că net ea este de 4128 lei, sumă pe care o voi primi în mână, restul urmând a fi opriţi ca taxe şi impozite conform legilor în vigoare", ne-a declarat omul.
Momentul de gândire
Omul a cerut răgaz ca să facă rost de bani şi să poată pune în aplicare procedura care avea să-l ducă la câştig.
Numai că după momentul de euforie generat de vestea bună, au apărut semnele de întrebare.
Cum destui oameni fuseseră păcăliţi după această metodă iar cazurile au fost mediatizate, omul a cerut sfatul unor amici, care bineînţeles s-au arătat circumspecţi.
Certitudinea a venit când a încercat din nou să sune a intrat un robot cu mesajul: "Bine ai venit, momentan numărul de telefon pe care l-ai apelat nu este disponibil, te rugăm să revii". Mesajul este şi acum, acelaşi.
„Sfatul nostru, atunci când primiţi un astfel de mesaj pe telefonul mobil, este să contactaţi imediat operatorul de telefonie mobilă la numărul de relaţii cu clienţii şi să cereţi relaţii asupra desfăşurării concursului anunţat", ne-a explicat inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila.
Contactată telefonic, firma ALTEX ne-a dat un răspuns prin intermediul unui reprezentant.
„Nu daţi curs unor astfel de SMS-uri. Toate concursurile pe care le derulăm sunt cunoscute prin mass-media centrală iar atunci când apar câştigărtori aceştia sunt mediatizaţi. În niciun caz nu cerem cuiva care câştigă ceva să plătească în avans pentru taxe sau impozite", ne-a informat Iuliana Bangal, de la Serviciul Relaţii cu Clienţii.























































